Ileana Sandu
Breaking news, dar breaking de breaking, stimaţi telespectatori: primarul unui oraş din judeţul nostru a îndrăznit să le adreseze locuitorilor un mesaj de mare bun-simţ şi pe un ton civilizat: să măture trotuarul din faţa casei, să cureţe şanţul, să smulgă buruienile şi, în general, să menţină curăţenia şi ordinea pe postata lor de stradă.
Justiţiarii de tastatură au trecut imediat la butonat, mustind de revoltă, de zici că edilul le-ar fi cerut să repare autostrăzi, să construiască poduri sau să rezolve deficitul bugetar, nu să dea cu mătura câţiva metri în faţa propriei locuinţe.
O explozie de revoltă civică în toată regula, din care s-au desprins următoarele judecăţi de valoare: trotuarul este domeniu public, deci primăria n-are decât să vie să dea cu mătura, să adune mizeria, că de aia plătim taxe şi impozite, iar în faţa casei „propietate” privată, „apropitarul” face ce-i dictează muşchii lui (şi neuronii lipsă); că alte primarul să-şi vază de treabă şi să nu-i inoportuneze cu „indicaţii preţioase”… ca pe vremuri.
Pe scurt, cei care i-au dat dreptate edilului au fost taxaţi urgent drept „nostalgici”, nedemni să posteze pe reţelele de socializare unde, nu-i aşa, se dezbat şi se rezolvă marile probleme ale patriei. Auzi dumneata, să-i deranjeze primarul taman acum când meciurile sunt în toi şi e pe cale să se execute lovitura de la 12,5 metri.
Aceiaşi oameni care nu ridică o hârtie de pe jos dacă nu există un contract de prestări servicii, aceiaşi care ar putea trece pe lângă un munte de gunoaie fără să mişte un deget au descoperit peste noapte principiile sacre ale administraţiei publice. Văzurăm, deunăzi, într-o staţie de autobus, cum o mămică îl privea cu duioşie pe „domnul Goe” din dotare în vreme ce acesta arunca pe trotuar o pungă din care se revărsau, cu graţie, resturi de ce o fi ronţăit din dânsa, deşi coşul de gunoi era la nici doi paşi.
Alt exemplu, de dată foarte recentă: într-unul din cele mai frumoase şi liniştite cartiere din Târgu Mureş, o „duamnă” şi-a parcat maşina, zile întregi, pe spaţiul verde din faţa unui bloc. Rezultatul – iarba distrusă, mocirlă, băltoacă, câteva tufe de trandafiri puse la pământ.
Când un cetăţean i-a atras atenţia că spaţiul verde nu-i parcare… vai, dar nici nu-i bine de ştiut ce sudalme, ameninţări şi pornoşaguri au ieşit pe guriţa botoxată a distinsei şoferiţe. „Handicapatule” a fost… cel mai dulce apelativ. Locatarii au închis repede ferestrele, să n-audă ăia mici.
Vai, dar cum am ajuns aici? – se întreabă psihologii, sociologii, stomatologii, meteorologii, cititorii în lună şi-n stele. Simplu: am construit, în ultimele decenii, o cultură ciudată a drepturilor fără obligaţii. Cetăţeanul modern nu mai este membru al comunităţii, ci client.
El plăteşte taxe şi, în imaginaţia sa, acest lucru îl transformă într-un fel de acţionar majoritar al oraşului – de unde şi pretenţia absurdă că orice gest de implicare personală este o insultă.
Dacă mâine ar apărea o frunză pe trotuar, unii ar face sesizare. Dacă ar apărea două, facem un referendum şi-l dăm jos pe primar. Să se ducă să măture la el în bătătură.
…Există o generaţie care îşi aminteşte vremuri în care oamenii măturau în faţa casei fără să aştepte ordin de la primărie. Copiii udau florile din faţa blocului, iar vecinii se întreceau care mai de care, să aibă spaţiul cel mai îngrijit, nu pentru că îi silea cineva sau pentru că exista o amendă, ci pentru că le păsa.
Celor care ne acuză de „nostalgii”, le răspundem în avans şi răspicat: nu idealizăm trecutul, dar „pe vremuri” exista ceva ce pare să fi devenit specie pe cale de dispariţie: ruşinea de a lăsa în urmă mizerie şi indiferenţă.
Apropo, că tot vrem… „ca afară”: şi în marile (sau mai micile) oraşe europene oamenii îşi îngrijesc trotuarul din faţa casei, nu pentru că sunt obligaţi, ci pentru că înţeleg că civilizaţia începe la câţiva paşi de propria uşă. Or, când „civilizaţia” se-mpiedică de o mătură, nu mai e vorba de trotuare, ci despre – scuzaţi – nesimţire pură şi simplă.
Citește și