Patru sportivi mureșeni, convocați la lotul național de fotbal-tenis înaintea Campionatului Mondial

Patru sportivi mureșeni – Kertesz Akos, Gyorgy Balasz, Varo Norbert și Varo Szabolcs – au fost convocați la o acțiune de pregătire a echipei naționale de fotbal-tenis a României, care se desfășoară în perioada 27 iunie – 3 iulie, la Mangalia.

Potrivit selecționerului Varo Gyuszi, aflat de peste un deceniu la conducerea tehnică a naționalei României, cantonamentul reprezintă ultima etapă de pregătire înaintea Campionatului Mondial, programat în perioada 3–6 iulie, în Sala Sporturilor din Constanța.

Antrenorul a precizat că Kertesz Akos și Gyorgy Balasz sunt campionii naționali en titre la categoria juniori, în timp ce frații Varo Norbert și Varo Szabolcs se numără printre cei mai valoroși sportivi ai României în această disciplină. Cei doi au cucerit de-a lungul carierei numeroase titluri europene și mondiale, contribuind decisiv la palmaresul impresionant al fotbal-tenisului românesc.

România este una dintre forțele mondiale ale acestui sport, iar Federația Română de Fotbal-Tenis se remarcă prin numărul mare de medalii obținute la competițiile internaționale, confirmând statutul de lider la nivel mondial. Participarea celor patru sportivi mureșeni la lotul național reprezintă o nouă confirmare a valorii școlii de fotbal-tenis din județ și un motiv de mândrie pentru sportul local.

(Sursa foto: Varo Gyuszi)

Sorin Crăciun

Citește și,