Proba de marţi de la BAC 2026 AMÂNATĂ!

Ministerul Educației a decis, luni, amânarea cu o zi a probei obligatorii a profilului din cadrul examenului de Bacalaureat 2026, programată inițial pentru marți, 30 iunie. Astfel, candidații vor susține proba la Matematică sau Istorie în data de miercuri, 1 iulie.

Decizia a fost luată în contextul avertizării de Cod roșu de caniculă emise de Administrația Națională de Meteorologie pentru ziua de marți și are caracter excepțional.

„Amânarea cu o zi față de calendarul inițial a fost aprobată prin ordin de ministru, fiind o decizie cu caracter excepțional luată ca urmare a prognozei emise de Administrația Națională de Meteorologie pentru data de 30 iunie”, a transmis Ministerul Educației.

Citeşte şi: Opt ore fără curent, marți, în Sângeorgiu de Mureș

Potrivit instituției, măsura urmărește protejarea sănătății elevilor, profesorilor și a întregului personal implicat în organizarea examenului, precum și asigurarea unor condiții mai bune pentru desfășurarea probei.

Bacalaureatul 2026 a debutat luni cu proba scrisă la Limba și literatura română, desfășurată în condiții de temperaturi extreme, în mai multe județe ale țării fiind în vigoare avertizări de caniculă. În unele centre de examen, lipsa instalațiilor de climatizare a făcut ca desfășurarea probei să fie și mai dificilă pentru candidați.

Alex Corin