Apă cu porția pentru 11 localități mureșene din zona de câmpie

Motivul este că, pe fondul secetei cauzate de caniculă, de câțiva ani, unii cetățeni din zona limitrofă Târgu Mureșului abuzează de apa potabilă, utilizând-o pentru udatul grădinilor, umplerea piscinelor și alte scopuri non-casnice.

Ca atare, localitățile mai depărtate au parte de presiuni scăzute, iar furnizorul, Compania Aquaserv, este nevoit să distribuie apa potabilă după un orar prestabilit, ne spune purtătorul de cuvânt al Aquaserv, Nicolae Tomulețiu:

„Ca în fiecare an, în ultima perioadă apar probleme în alimentarea cu apă potabilă, în principal din cauza faptului că o parte dintre locuitori utilizează apa pentru udatul grădinilor, serelor, livezilor și fermelor de animale, ceea ce duce la un consum crescut căruia sistemul nu poate să-i facă față. Este în vigoare un program de alimentare pentru comunele Ceuașu de Câmpie, Șincai, Band, Râciu, Crăiești, Ormeniș, Silivașu de Câmpie, Mădăraș, Pogăceaua, Sânpetru de Câmpie și Sărmaș”, a declarat Nicolae Tomulețiu, precizând că este în vigoare programul pentru perioada 28 iunie – 28 iulie.

Vezi aici programul de alimentare: Program alimentare

Nu există lege care să-i sancționeze pe cei ce-și udă grădinile cu apă potabilă

În condițiile în care Garda de Mediu nu are mandat să acționeze în intravilanul localităților, tot ce poate face Aquaserv este să apeleze la responsabilitatea celor care utilizează abuziv și în exces apa potabilă. Totuși, compania a accesat fonduri europene de aproape un miliard de lei, prin care se vor construi două conducte de aducțiune a apei de la Târgu Mureș spre Sărmașu. Nicolae Tomulețiu anunță că lucrările, care vor rezolva problema apei potabile în zona de câmpie a județului Mureș, vor începe în cursul acestui an și vor fi finalizate până la sfârșitul anului 2027.

Citeşte şi: Caz revoltător în prima zi a Bacalaureatului la Târgu Mureș: elev în scaun cu rotile, fără acces în centrul de examen!

În comuna Râciu, apa vine cu porția și vara aceasta, printr-un program stabilit de Aquaserv, iar primarul Ciprian Belean speră să scape de problemă după ce Aquaserv va monta conducta promisă. Până atunci, locuitorii din comună se confruntă cu porționarea apei de băut, pentru că alții își udă grădinile:

„Clar că e un mare disconfort. În ceea ce privește animalele și udatul grădinilor, până la urmă trebuie să ne și adaptăm un pic și îi îndemn pe oameni să folosească fântânile. Că, mai ales în comunele de lângă Târgu Mureș, se umplu piscinele și noi aici nu avem să bem apă. Eu atâta pot să vă zic, că la Râciu nu sunt piscine de umplut”, susține Ciprian Belean.

În Sântana de Mureș, prețul la apă a crescut, iar oamenii sunt mai economi

Primarul Dumitru Moldovan din Sântana de Mureș nuanțează puțin lucrurile și explică faptul că, din acest an, de când comuna a predat distribuirea apei către Aquaserv, odată cu creșterea prețului la apă, oamenii nu mai sunt atât de dispuși să folosească apa potabilă în afara gospodăriei:

„Noi am reușit să dăm sistemul de apă către Aquaserv și nu o avem restricționată. Apa vine, funcționează. Eu zic că prețul care s-a stabilit acum pentru apă îi face pe oameni să fie mai economi. Avem acum apa la 10 lei și 70 de bani, exact ca în oraș. Dar sunt comune în care apa este cinci lei. De aceea le convine oamenilor să ude grădina, pentru că acolo nu se pune prețul de operator și apa este sub prețul Aquaservului.”

În comunicatul Aquaserv se menționează că programul de restricționare a furnizării apei, afișat la primării și care se poate vedea și pe site-ul companiei, poate avea un decalaj de ±30 de minute din cauza efectuării manevrelor de închidere și deschidere a armăturilor. Consumatorii sunt atenționați că, la reluarea alimentării cu apă, este posibil ca, pentru scurt timp, la robinete să curgă apă tulbure, din cauza antrenării depunerilor din conducte. Astfel, se recomandă ca, până la limpezire, apa să fie folosită doar în scopuri menajere.

Valeriu Russu

Urmăreşte şi: