Bolnavii cronici, primele victime ale caniculei: sute de prezentări la Urgențe în Târgu Mureș

La trei zile după instituirea codului roșu de caniculă, temperaturile extreme îi afectează, în special, pe bolnavii cronici, pe cei care consumă alcool, precum și pe persoanele care se expun prea mult la soare, mai ales în intervalul orar 10.00–18.00. Astfel, unitățile de primiri urgențe înregistrează o creștere a numărului de persoane care solicită îngrijiri medicale din cauza căldurii, cele mai frecvente probleme fiind lipotimiile, deshidratarea și insolațiile.

La Unitatea de Primiri Urgențe SMURD Târgu Mureș au ajuns, în ultimele zile, peste 30 de persoane cu astfel de probleme, a explicat medicul coordonator al UPU SMURD Târgu Mureș, dr. Maria Salanța:

„Vorbim despre pacienți care au stat mai mult la soare, s-au deshidratat și au prezentat sindroame vertiginoase și amețeli. Au fost și foarte mulți pacienți cronici, vârstnici, până în 200 de persoane, care s-au prezentat la noi cu decompensări ale bolilor cronice, deshidratare și, sigur, toate acestea au legătură cu temperaturile ridicate.”

Citeşte şi: După 6 iulie, toți angajații Azomureș vor fi preluați de noul patron

În ceea ce privește Serviciul de Ambulanță Județean Mureș, potrivit directoarei, dr. Mihaela Roșca, acesta a fost mai puțin solicitat în ultimele trei zile, doar trei persoane apelând la Ambulanță.

„Numărul solicitărilor la noi nu a crescut, nu s-a modificat și nu am avut nici cazuri deosebite legate de caniculă. Se pare că lumea a învățat să evite orele de vârf ale căldurii.”

Măsuri obligatorii pe timp de caniculă

Asistenta-șefă a UPU SMURD Mureș, Vass Hajnal, recomandă ca, în perioadele cu temperaturi ridicate, să evităm deplasările în miezul zilei și să ne hidratăm și alimentăm corespunzător.

„Este foarte important consumul a cel puțin doi litri de lichide pe zi, deoarece prin transpirație și respirație pierdem atât lichide, cât și mineralele atât de necesare organismului. Calitatea și durata somnului sunt, de asemenea, importante. Recomandăm purtarea hainelor lejere, de culoare deschisă, și evitarea consumului de alcool sau a băuturilor cu un conținut ridicat de zahăr.”

Autoritățile îi îndeamnă pe cetățeni să acorde o atenție deosebită persoanelor vulnerabile și să solicite ajutor medical atunci când apar simptome severe, precum confuzia, pierderea cunoștinței sau dificultățile de respirație. În astfel de situații trebuie apelat de urgență numărul 112.

Valeriu Russu

Urmăreşte şi: