Psihologul și fostul ministru al educației, Mircea Miclea, a vorbit în Sala Senatului UMFST despre provocările minții umane în era inteligenței artificiale. Evenimentul a avut loc ieri, 30 iunie, în Sala Senatului UMFST și a fost împărțit în trei părți.
În prima parte, prof. univ. dr. Mircea Miclea a prezentat tema „Mintea umană în contextul inteligenței artificiale”. Acesta a susținut că mintea umană și cunoștințele dobândite reprezintă sursa utilizării corecte și la capacitate maximă a inteligenței artificiale. I-a sfătuit pe participanți ca, în loc să învețe teoria, să învețe cum au gândit cei care au creat teoria, astfel, în loc să învețe rezultatul, învață un nou mod de gândire.



„Nu poți fi manipulat dacă ai un mod de gândire propriu, care te poate proteja de falsuri”, a punctat Miclea, subliniind importanța de a fi atenți la felul în care gândesc profesioniștii din diferite domenii.
Psihologul a vorbit și despre rolul auto reflexiei în dezvoltarea personală, îndemnând publicul să ia o pauză de la a rezolva problemele altora și să se concentreze pe propriile probleme, să se oprească și să se întrebe ce contează cu adevărat în viața lor. „Ce facem noi cu noi?”, a fost întrebarea-cheie a prelegerii.
Citește și: Documentarul despre alpinistul Adrian Laza, proiectat la Târgu Mureș în prezența protagonistului
În a doua parte a evenimentului, Mircea Miclea a avut o conversație cu Cristian Măgură, coordonatorul UMFST Live, în care au fost dezbătute subiectele prezentate anterior. Sesiunea s-a încheiat cu întrebări din partea publicului. Prof. univ. dr. Mircea Miclea este un psiholog renumit, cercetător și fost ministru al educației. El este al doilea invitat al proiectului Agora UMFST, după Vasile Bănescu, care a deschis oficial seria de evenimente. Conferința face parte din proiectul Agora UMFST, care își propune să aducă dialogul autentic înapoi în prim-plan, inspirat din vechea agora: locul unde comunitatea se aduna pentru a vorbi și a construi împreună.
Alexandra Pavel
Urmărește și:

