Reghinul rămâne fără apă din cauza penelor de curent

Locuitorii municipiului Reghin se confruntă cu probleme în alimentarea cu apă potabilă, ca urmare a întreruperilor repetate de energie electrică înregistrate în ultimele 24 de ore.

Potrivit Companiei Aquaserv, zecile de șocuri de tensiune și penele prelungite de curent au afectat funcționarea uzinei de apă și a stațiilor de pompare, ceea ce a dus la scăderea presiunii și a debitului în rețeaua de distribuție.

În aceste condiții, alimentarea cu apă se face cu presiune redusă, iar în anumite zone ale municipiului pot apărea întreruperi temporare ale furnizării.

Compania avertizează că, din cauza variațiilor repetate de presiune, este posibil ca apa de la robinete să fie din nou tulbure, chiar dacă echipele Aquaserv Reghin au efectuat pe parcursul nopții lucrări de spălare a întregii rețele de distribuție.

Citește și: Cod portocaliu de furtuni în județul Mureș. Sunt așteptate vijelii, grindină și ploi torențiale

Reprezentanții operatorului de apă precizează că se depun toate eforturile pentru menținerea serviciului, inclusiv prin utilizarea generatoarelor electrice. Cu toate acestea, normalizarea completă a alimentării cu apă depinde de stabilizarea rețelei de energie electrică.

Problemele au apărut după furtunile violente care au afectat județul Mureș, iar întreruperile repetate ale alimentării cu energie continuă să creeze dificultăți pentru locuitorii din Reghin și pentru infrastructura de utilități.

Urmărește și: