Adrian Armand Giurgea
Astăzi am vrut să vă scriu despre temerile pe care le-am tot auzit în ultimii ani. Cele potrivit cărora digitalizarea are riscurile ei, mai ales dacă rămânem fără curent. Căci e greu să accesezi baze de date pentru a elibera documente sau pentru a le vizualiza dacă nu ai energie electrică.
Sau despre cealaltă care spunea că, odată învăţaţi cu internetul, cu reţelele de socializare, ce ne vom face dacă rămânem fără electricitate. Marţi. Vreme de câteva ore, la Târgu Mureş nu a fost curent. Aproape în tot oraşul. Nimeni nu a vorbit despre temerile acestea, căci bateriile telefoanelor smart au făcut faţă. Însă ceea ce am văzut cu ochii mei m-a frapat.
Şi aş fi vrut să dezvolt această temă: a omului care a uitat o deprindere de bază. Nu despre scrisul pe tastatură sau despre reţele sau despre baze de date online. Ci despre banala pâine feliată cu feliatorul electric la magazinele de pâine. Am văzut oameni nedumeriţi. Speriaţi. Unii nu au cumpărat pâine până a revenit curentul. Alţii au plecat întrebându-se cum vor pune pe masă pâinea cea de toate zilele.
Panicaţi. Alţii îmi spuneau că aşa ne-om aminti probabil de vremurile de demult. Ca şi cum cuţitul din sertarul de bucătărie s-a tocit. Ca şi cum o bucată de pâine ruptă cu grijă ni s-ar pune brusc în gât. Căci ne-am domnit…
Am vrut să scriu despre cele de mai sus, dar între timp evenimentele au coborât peste mine. Căci am aflat cu stupoare că, în ciuda tuturor legilor despre care ne-au povestit parlamentarii şi în ciuda tuturor poveştilor legate de digitalizare, am rămas încă adânc înfipţi în era birocraţiei. Iar cele ce urmează să vi le relatez sunt, oarecum, cireaşa de pe tort. La Târgu-Mureş. În Primăria Târgu-Mureş.
Acolo unde „s-a schimbat placa”, dar birocraţia este aceeaşi. Poate chiar mai aprigă. Căci altfel nu-mi pot explica cele ce mi s-au povestit. Aşadar, este vorba de clădirea pe care o ştiţi sub numele de Casa Sindicatelor. Cu o vechime de vreo 113 ani. O ştie toată lumea aşa, cu gardul care împrejmuieşte curtea din faţă. E acolo… de când lumea. Toată. În CF însă etajul al treilea nu este evidenţiat. Iar cei de la UJSL – CNSLR Frăţia Mureş au pornit procedura de completare a Cărţii Funciare.
Asta pentru că trebuie să realizeze o intervenţie la un perete exterior, iar pentru autorizaţie autoritatea locală cere extras CF complet… Au mai pornit o dată procedura, dar au lăsat-o baltă pe fondul unor dispute cu fostul edil… Între timp s-au schimbat şi legile, iar parlamentarii ne-au spus că e mult mai simplu să clarifici astfel de probleme. La Sindicate însă nu li se putea întâmpla să fie uşor… Iar pentru a completa etajul al treilea s-a făcut şi o remăsurare a curţii… Care e mai mare decât scria în 1913 când s-a măsurat cu pasul sau cu capra.
Astăzi, GPS-ul dă valorile exacte, deci trebuie înscris în CF exact. Iar pentru a se modifica şi asta, de la Primăria Târgu Mureş li s-ar fi cerut celor de la CNSLR Frăţia Mureş autorizaţia de construcţie din 1913. Sau un acord al vecinilor… Autorizaţia e clar că după 113 ani e greu de găsit, însă vecinii sunt ORAŞUL. Deci Primăria Târgu Mureş este cea care trebuie să semneze, dacă are nevoie de un asemenea document. Adică exact cei care cer acordul vecinilor…
Sindicaliştii au făcut actul şi l-au trimis la Primărie… Şi, la trei săptămâni de la acel moment cei de la Sindicate au aflat că cererea lor a fost distribuită exact direcţiei care a refuzat să dea dosarul mai departe, recte arhitectului-şef… Care încă nu a semnat nici acordul, dar nici nu a dat dosarul mai departe. Probabil caută încă macazul. Pentru că, sunt sigur, dosarul cerut a fost unul cu şină… Sau vecinii… Pentru că, probabil nu e cert că drumurile, care cred că sunt intabulate, nu-i aşa?!, aparţin oraşului..
Acum, râsul e râs, gluma e glumă, dar când vorbim despre o clădire şi o curte pe care le poţi identifica din poze de acum 113 ani nu cred că te poţi aştepta că sindicaliştii au tras de colţuri să o mărească. Asta cu atât mai mult cu cât terenul tău este identificat în CF şi nu ai cerut să îşi mute sindicatele gardul… Iar să îşi mărească proprietatea, chiar de-ar vrea, nu ar putea, că doar nu-s magicieni… Şi, pentru asta să blochezi săptămâni sau poate luni o procedură este strigător la cer.
Alţii au cartografieri digitale, iar noi cerem semnături de la vecini omiţând că noi înşine suntem vecinii. E, deşi nu-mi place expresia, „de noaptea minţii”, iar placa scârţâie din nou la Târgu Mureş, probabil nu din vina lui Soós Zoltán, dar cu siguranţă el este cel ce va deconta. Sau Kovács Mihály Levente. Pentru că ei sunt cei care trebuie să dea tonul.
Iar acum şase ani edilul vorbea despre modernizare. Iar vicele vine din UDMR-ul care promitea schimbarea. Însă birocraţia şi hârţogăraia inutile nu sunt despre modernizare şi digitalizare. Iar criticile la adresa arhitectului şef nu sunt doar de azi de ieri. Iniţial am crezut că au altă conotaţie, dar astăzi îmi pun serios întrebarea dacă cineva a privit cu atenţie înspre acea zonă. O zonă cu multe implicaţii atunci când vorbim despre dezvoltarea urbei. Probabil că nu.
Într-o zi însă sunt sigur că cineva o să ne explice şi de ce. Sper să nu fie prea târziu… Oricum, poate primim o explicaţie oficială în cele din urmă: dau sindicaliştii gardul jos sau „vecinul” recunoaşte starea de fapt existentă de 113 ani? Până atunci reparaţiile la pereţii exteriori ai Casei Sindicatelor mai aşteaptă. Oraşul întreg pare că aşteaptă. Dar, mai contează?
Citește și