ASA Târgu Mureș își mută cantonamentul la Brașov și anunță programul meciurilor amicale

ASA Târgu Mureș a anunțat modificări în programul de pregătire pentru noul sezon al Ligii a II-a de fotbal, precum și lista partidelor amicale pe care le va disputa în această vară.

Inițial, formația mureșeană urma să efectueze cantonamentul pe plan local, în perioada 29 iunie – 19 iulie. Conducerea clubului a decis însă schimbarea locației, astfel că stagiul de pregătire se va desfășura la Brașov și va începe pe 4 iulie, după meciul de verificare cu CSC Șelimbăr.

Pe durata cantonamentului, ASA Târgu Mureș va disputa alte trei partide de pregătire, împotriva formațiilor CSL Ștefăneștii de Jos (8 iulie), SC Popești Leordeni (14 iulie) și Metaloglobus (17 iulie), toate adversare din Liga a II-a.

După revenirea de la Brașov, echipa va încheia seria jocurilor de verificare cu un meci împotriva CS Gloria Bistrița, programat pe 25 iulie. Locația acestei partide urmează să fie anunțată de club în perioada următoare.

Prin programarea celor cinci amicale exclusiv împotriva unor formații din eșalonul secund, ASA Târgu Mureș își propune să își testeze nivelul de pregătire în condiții apropiate de cele pe care le va întâlni în noul sezon de Liga a II-a.

(Sursa foto: ASA Târgu Mureș)

Sorin Crăciun

Citește și,