Sanda Viţelar
Rezultatele de la Evaluarea Naţională au fost afişate, iar în câteva zile vor urma cele de la Bacalaureat. Pentru mii de elevi şi familiile lor începe perioada calculelor, a mediilor, a clasamentelor şi a comparaţiilor. Vor exista fotografii cu note de 10, felicitări, flori şi îmbrăţişări, dar şi lacrimi, dezamăgiri şi sentimentul că tot efortul din ultimii ani s-a năruit în câteva ore de examen.
Este un tablou pe care îl vedem în fiecare vară şi pe care, de cele mai multe ori, îl acceptăm ca fiind firesc.Ceea ce nu mi se pare însă firesc este felul în care noi, adulţii, ajungem să punem pe umerii unor copii de 14 sau 18 ani o presiune uriaşă, de parcă nota obţinută într-o singură zi ar reprezenta verdictul final asupra valorii lor ca oameni.
Vorbim despre performanţă, despre concurenţă şi despre viitor, uitând că în spatele fiecărei medii există un adolescent care încă învaţă cine este, care încă îşi caută drumul şi care are dreptul să greşească fără să simtă că şi-a compromis întreaga existenţă.
Nu contest importanţa şcolii şi nici pe cea a examenelor. Ele sunt necesare şi reprezintă, fără îndoială, o etapă importantă. O notă bună poate deschide anumite uşi, după cum una mai slabă poate face drumul mai anevoios. Dar de aici şi până la a transforma un rezultat într-o etichetă care va însoţi un om toată viaţa este o distanţă pe care, din păcate, prea mulţi o parcurg fără să-şi dea seama.
Scriu aceste rânduri şi din experienţă personală. La admiterea la liceu am fost primul elev rămas sub linie. Îmi amintesc şi astăzi sentimentul de atunci, convingerea că am eşuat şi că ceilalţi vor merge mai departe, iar eu voi rămâne în urmă. Privind înapoi, realizez cât de neînsemnat s-a dovedit acel moment în comparaţie cu tot ceea ce a urmat.
Astăzi sunt jurnalistă şi mi-am construit o carieră bazată pe ceea ce am învăţat, pe munca depusă şi pe experienţa acumulată în timp. În toţi aceşti ani nu m-a întrebat nimeni ce medie am avut la admiterea la liceu. De fapt, nu m-a întrebat nimeni nici măcar ce medie am luat la Bacalaureat.
În schimb, am fost întrebată dacă pot scrie bine, dacă îmi respect termenele, dacă sunt serioasă, dacă pot lucra sub presiune şi dacă sunt capabilă să învăţ lucruri noi. Toate acestea nu se măsoară cu o notă şi nici nu pot fi sintetizate într-o medie cu două zecimale.
Problema este că noi, adulţii, transmitem adesea copiilor un mesaj periculos: că valoarea lor depinde de rezultatul unui examen. Îi comparăm cu colegii, îi comparăm cu copiii prietenilor, îi comparăm chiar şi cu noi înşine, uitând că fiecare generaţie are provocările ei şi că fiecare om are propriul ritm de dezvoltare. În această goană după performanţă, riscăm să transformăm educaţia dintr-o bucurie a cunoaşterii într-o competiţie continuă, în care locul întâi pare să fie singurul acceptabil.
Poate că aici greşim cel mai mult. Le vorbim copiilor despre succes, dar prea puţin despre eşec. Îi pregătim să obţină note mari, însă aproape deloc să gestioneze o dezamăgire. Iar viaţa, indiferent cât de bine înveţi la şcoală, îţi va oferi inevitabil şi momente în care vei pierde un concurs, nu vei obţine postul dorit, vei fi respins la un interviu sau vei descoperi că planurile tale nu coincid cu cele ale realităţii. Tocmai de aceea, rezilienţa şi puterea de a merge mai departe sunt, uneori, mai importante decât media din catalog.
Viaţa are un mod curios de a răsturna toate clasamentele. Am întâlnit oameni care au fost premianţi în fiecare an şi care nu şi-au găsit niciodată locul profesional. După cum am cunoscut foşti elevi cu rezultate obişnuite, fără medii spectaculoase, care au devenit antreprenori de succes, medici apreciaţi, meseriaşi căutaţi sau oameni care şi-au construit o viaţă demnă prin muncă, perseverenţă şi bun-simţ.
Diferenţa nu a făcut-o o cifră din catalog, ci capacitatea de a se adapta, de a învăţa permanent şi de a nu renunţa atunci când lucrurile nu au mers aşa cum şi-au imaginat.
Poate că acesta este mesajul pe care ar trebui să-l audă fiecare elev în aceste zile. Da, învaţă. Da, munceşte. Da, încearcă să obţii cel mai bun rezultat de care eşti capabil. Dar dacă nota nu este cea pe care ai visat-o, nu înseamnă că eşti mai puţin inteligent, mai puţin valoros sau condamnat la eşec. Înseamnă doar că ai susţinut un examen într-o anumită zi, în anumite condiţii, iar viaţa îţi va oferi de acum înainte nenumărate alte ocazii să demonstrezi cine eşti cu adevărat.
Peste zece sau douăzeci de ani, foarte puţini îşi vor mai aminti ce medie au obţinut la Evaluarea Naţională sau la Bacalaureat. În schimb, îşi vor aminti oamenii pe care i-au întâlnit, alegerile pe care le-au făcut, felul în care au trecut peste eşecuri şi curajul de a merge mai departe atunci când lucrurile nu au ieşit conform planului. Pentru că, în cele din urmă, o notă poate influenţa începutul unui drum, dar nu poate hotărî destinaţia. Iar valoarea unui om nu încape şi nu va încăpea niciodată într-un catalog.
Citește și