„Iulie dogoreşte, holdele coace şi le culege” * „Sfântul Ilie, când tună, grâul umple cununa” * „Cine seamănă cu trudă, în iulie cu bucurie strânge” * „Cuptor cu foc, bucate pe loc” * „Dacă-i Ilie cu ploaie, se duce pâinea pe apa bălaie”.
Luna iulie, a şaptea lună a anului, este considerată „inima verii”, o perioadă de rodnicie, căldură, muncă agricolă intensă, dar şi de sărbători şi tradiţii străvechi. În calendarul popular românesc, iulie este numită „Luna lui Cuptor” din cauza temperaturilor ridicate.
Este cunoscută şi sub numele de „Luna fierbinţelilor” sau „Luna coacerilor”, fiind considerată drept cea mai călduroasă din an. Numele vine de la Iulius Cezar, care s-a născut în această lună. Înainte, luna iulie se numea în latină Quintilis pentru că era a cincea lună în calendarul roman, calendar care începea cu luna martie.
Tradiţia spune că dacă agricultorii şi sătenii nu vor să piardă tot ce au agonisit cu trudă, atunci trebuie să respecte cu sfinţenie zilele de sărbătoare ale lunii, de unde şi mulţimea de superstiţii legate de „Luna lui Cuptor” în cultura noastră populară.
8 iulie – Pricopul, Ziua Lupului
Biserica ortodoxă îl pomeneşte pe Sf. Mare Mucenic Procopie, despre care se spune în popor că „Pricopul pricopeşte”, adică face să dea în copt semănăturile de primăvară. Este cinstit pentru că veghează coacerea semănăturilor, apără recoltele şi casele de fulgere, trăsnete şi grindină, are puterea de a face câmpurile să rodească, iar grindina o transformă în picături de apă înainte de a cădea pe pământ (Pricupul „arde piatra în apă”).
Dacă nu-i este respectată ziua, aruncă arşiţă şi usucă cerealele înainte ca acestea să aibă bob în spic. Femeilor care lucrează de Procopie, lupul le va fura pruncii. O legendă povesteşte despre o femeie care striga că i-a luat lupul copilul, iar un glas i-a răspuns: „Nu e lupul, ci Pricupul”.
20 iulie – Sfântul Ilie
Sfântul Ilie este considerat stăpânul fulgerelor şi al tunetelor, un personaj puternic din mitologia populară, care străbate cerul într-un car de foc, pedepsindu-i pe cei necredincioşi. În această zi, oamenii nu lucrează pentru a nu atrage mânia sfântului, iar în trecut, se organizau bâlciuri şi târguri, considerate prilejuri de veselie, dar şi de peţit.
Există credinţa că dacă omul poartă, în ziua de prăznuire a Sfântului, mâţişori de salcie sfinţiţi la Florii, va fi ferit de fulgere.
Nu era voie să se consume mere până pe 20 iulie şi nici nu era voie ca aceste fructe să se bată unul de altul, pentru a nu bate grindina. În această zi, merele (fructele lui Sânt-Ilie) se duc la biserică pentru a fi sfinţite, crezându-se că numai în acest mod ele vor deveni mere de aur pe lumea cealaltă.
În trecut, oamenii nu lucrau de ziua Sfântului Ilie, ca să fie feriţi de grindină, tunete şi fulgere; dăruiau mere, miere şi covrigi pentru cei adormiţi.
De Sfântul Ilie, la sate, apicultorii recoltau mierea de albine, operaţie numită „retezatul stupilor”. Recoltarea mierii se făcea numai de către bărbaţii curaţi trupeşte şi sufleteşte, îmbrăcaţi în haine de sărbătoare, ajutaţi de către un copil, femeile neavând voie să intre în stupină.
După recoltarea mierii, cei din casă, împreună cu rudele şi vecinii invitaţi la acest moment festiv, gustau din mierea nouă şi se cinsteau cu ţuică îndulcită cu miere. Masa festivă avea menirea de a asigura belşugul apicultorilor şi de a apăra stupii de furtul manei şi se transforma într-o adevărată petrecere cu cântec şi joc. Era nevoie de multă atenţie, ca la această masă să nu fie prezenţi cei ce ştiau să facă farmece şi vrăji, căci mierea furată în astfel de zile mari „e mai cu putere la farmecele şi vrăjile lor”.
Tot în această zi, se culegeau plante de leac, în special busuiocul.
Ciobanilor le era permis să coboare în sate pentru prima dată după urcarea oilor la stână. Dacă tună în ziua de Sânt-Ilie toate alunele vor seca, iar fructele din livezi vor avea viermi.
De asemenea, pe 17 iulie este pomenită Sfânta Marina, protectoare a femeilor şi a copiilor, iar pe 27 iulie, Sfântul Pantelimon, tămăduitor de boli, este invocat mai ales în comunităţile rurale pentru protecţie împotriva suferinţelor fizice.
Târgul de fete de pe Muntele Găina
Datează de aproximativ două secole, prima atestare documentară fiind din anul 1816. Conform tradiţiei, are loc în cel mai apropiat sfârşit de săptămână de ziua Sfântului Ilie. Fetele care luau parte la târg se pregăteau ani întregi, pentru că se cerea să ia cu ele şi zestrea. Părinţii puneau pe masă plăcintă, găini fripte, pălincă, iar tatăl băiatului se înfăţişa şi începeau „negocierile”. După ce cădeau la înţelegere, fata era invitată la joc şi apoi cântărită pe o scândură, în balans, la capătul căreia era pusă zestrea.
Nici negoţul nu era neglijat. Negustorii vindeau cireşe şi miere, rachiu, ciubere sau oale smălţuite. Târgul de fete s-a transformat, în timp, într-o nedeie populară, care are loc înainte de Sfântul Ilie.
În această perioadă, atunci când se strângea lume mai multă, la hramurile bisericilor ori la alte sărbători religioase şi populare, apăreau şi negustorii cu mărfurile lor, dar şi muşteriii doritori să cumpere. Asta se întâmpla mai ales în localităţile cu o populaţie numeroasă şi cu dispoziţie pentru a cumpăra şi a vinde. De aici vine şi denumirea de târg a unor oraşe de odinioară, păstrată până azi: Târgu Ocna, Târgu Secuiesc, Târgu Mureş etc.
Luna iulie nu este doar o perioadă de vară fierbinte, ci şi un timp al legăturii strânse dintre om, pământ şi divinitate. Tradiţiile, sărbătorile şi obiceiurile din această lună ne amintesc de copilărie, de bunici, de satul românesc de odinioară. Ele păstrează vie în sufletele noastre frumuseţea vieţii simple, dar pline de credinţă şi speranţă. (surse documentare– azm.gov.ro; traditii-superstitii.ro; identitatea.ro)
Citește și