Pacient relocat în Mureș după evacuarea azilelor lui Viorel Pașca a decedat

Update: Bărbatul relocat în Mureș din azilele de la Bihor a murit din cauze naturale

Bărbatul în vârstă de 55 de ani, relocat în județul Mureș după evacuarea centrelor din Bihor, a decedat în urma unei insuficiențe cardio-respiratorii acute, potrivit concluziilor Institutului de Medicină Legală.

Reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Mureș au precizat că raportul medico-legal stabilește că este vorba despre o moarte nonviolentă.

„Am primit raportul constatator de deces eliberat de medicii legiști, iar acesta stabilește cauza morții ca fiind insuficiență cardio-respiratorie acută, moarte nonviolentă”, a declarat purtătorul de cuvânt al DGASPC Mureș, Doru Constantin, citat de Agerpres.

Bărbatul, originar din Oradea, se număra printre persoanele relocate în județul Mureș în urma intervenției autorităților din județul Bihor, care au evacuat peste 400 de beneficiari din centrele administrate de Viorel Pașca. Ministrul Muncii anunțase anterior că acesta era stabil la momentul relocării și că nu fusese identificat cu probleme medicale urgente.

Știrea inițială:

Unul dintre cei 14 beneficiari relocați în județul Mureș după evacuarea centrelor administrate de Viorel Pașca din județul Bihor a decedat, a anunțat ministrul Muncii, Familiei și Solidarității Sociale, Dragoș Pîslaru.

Potrivit ministrului, este vorba despre Gheorghe Gogea, în vârstă de 55 de ani, cu domiciliul în Oradea. Acesta fusese transferat într-un centru din județul Mureș în urma operațiunii de relocare a celor 409 persoane evacuate din imobilele lui Viorel Pașca.

„În mod absolut regretabil, în decursul acestei seri am fost informat că o persoană relocată în județul Mureș a decedat. (…) Persoana era stabilă după relocare, avea discernământ și nu a fost identificată ca având dizabilități sau probleme medicale urgente. (…) Am discutat personal cu directoarea DGASPC Mureș și mâine dimineață vom avea concluziile Institutului de Medicină Legală privind cauza decesului”, a transmis ministrul Dragoș Pîslaru.

Acesta a precizat că vestea este una extrem de tristă și a subliniat că monitorizarea tuturor persoanelor relocate continuă în regim permanent.

În același mesaj, ministrul a explicat că, în dimineața de 30 iunie, a fost informat despre evacuarea a peste 400 de persoane vulnerabile și a coordonat, printr-o celulă de criză, relocarea acestora în centre licențiate din 20 de județe. Potrivit datelor prezentate de Ministerul Muncii, 394 de persoane se află în prezent în servicii sociale, iar alte 15 sunt internate în unități medicale.

Citeşte şi: 14 persoane, aduse de la azilele din Bihor, repartizate la DGASPC Mureș

Referitor la cazul Viorel Pașca, Dragoș Pîslaru a declarat că, până la o hotărâre definitivă a instanței, acesta beneficiază de prezumția de nevinovăție, însă a subliniat că activitatea de asistență socială s-a desfășurat în afara cadrului legal și fără specialiști de profil. Ministrul a mai arătat că instituții ale statului au direcționat, de-a lungul anilor, persoane către aceste centre și au efectuat controale fără ca situația să fie adusă în legalitate.

În urma acestui caz, ministrul a anunțat că va propune un protocol național pentru protecția persoanelor vulnerabile în timpul intervențiilor operative și că vor fi adoptate măsuri pentru remedierea deficiențelor constatate în sistemul de asistență socială.

Sanda Viţelar

Urmăreşte şi: