Salvamont Mureș își păstrează certificarea ISO

Serviciul Public Județean Salvamont-Salvaspeo Mureș a obținut prelungirea certificării sistemului de management al calității conform standardului SR EN ISO 9001:2015 / ISO 9001:2015, o recunoaștere care confirmă respectarea în continuare a celor mai înalte cerințe internaționale în domeniul managementului calității.

Potrivit reprezentanților instituției, certificarea atestă faptul că activitatea serviciului se desfășoară pe baza unor proceduri clare, eficiente și transparente, menite să asigure un nivel ridicat de profesionalism în toate domeniile de activitate, de la intervențiile de salvare până la organizarea internă.

Vezi și: Primele rezultate la Bacalaureat 2026 în Mureș: o medie de 10

Reprezentanții Salvamont-Salvaspeo Mureș subliniază că prelungirea certificării ISO 9001:2015 contribuie la consolidarea disciplinei organizaționale, la creșterea calității intervențiilor și la dezvoltarea continuă a serviciului public, în beneficiul cetățenilor. Totodată, conducerea instituției a transmis mulțumiri întregii echipe pentru implicarea, responsabilitatea și profesionalismul de care a dat dovadă, evidențiind că menținerea certificării este rezultatul efortului comun al tuturor angajaților.

Diana Cărburean