Culcuș sub geamurile unui bloc din Târgu Mureș. Poliția Locală a intervenit

Doi bărbați care își amenajaseră un loc de dormit sub ferestrele unui bloc de pe strada Argeșului din Târgu Mureș au fost îndepărtați de polițiștii locali, după ce un locatar a sesizat prezența acestora.

Potrivit Direcției Poliția Locală Târgu Mureș, incidentul a fost semnalat marți, 7 iulie, în jurul orei 7.20. Un cetățean a reclamat că două persoane și-au improvizat un culcuș sub geamurile apartamentelor din imobilul cu numărul 10 și au lăsat mizerie în zonă.

La fața locului s-a deplasat un echipaj al Serviciului II Ordine Publică – Proximitate, care i-a identificat pe cei doi bărbați. Unul dintre ei, un târgumureșean identificat cu inițialele L.T., a fost sancționat contravențional cu 200 de lei. Celălalt, care s-a prezentat drept Igor și a declarat că este din Ucraina, nu a putut prezenta documente de identitate.

Citește și: Surpare în tunelul Autostrăzii A1: doi muncitori au fost îngropați sub rocă

Înainte de a fi îndepărtați din zonă, cei doi au fost obligați să igienizeze locul în care își amenajaseră adăpostul. Reprezentanții Poliției Locale le-au mulțumit cetățenilor pentru implicare și au subliniat importanța sesizării rapide a faptelor antisociale.

„Mulțumim târgumureșenilor pentru spiritul civic de care dau dovadă și care sesizează, cu promptitudine, Direcția Poliția Locală în legătură cu faptele antisociale constatate, astfel încât echipajele din teren să poată acționa cu operativitate pentru luarea măsurilor prevăzute de legislația în vigoare**”, au transmis reprezentanții instituției.

Alex Corin

Urmărește și: