Sanda Viţelar
Există un moment, aproape ritualic, în fiecare şedinţă de Consiliu Local. După proiectele de hotărâre, după voturi şi explicaţii tehnice, vine capitolul „Diverse”. Este locul în care consilierii îşi exprimă preocupările, îşi semnalează nemulţumirile şi, uneori, transmit mesaje către cetăţeni.
La şedinţa din iunie a Consiliului Local Târgu Mureş, doi consilieri au atras atenţia asupra stării parcurilor şi locurilor de joacă din oraş. Au vorbit despre echipamente deteriorate, despre spaţii neîngrijite şi despre nevoia unei intervenţii mai serioase din partea executivului.
La prima vedere, ai spune că este un lucru bun. În sfârşit, problema ajunge şi pe agenda aleşilor locali. Numai că există un detaliu greu de ignorat. Cei doi consilieri fac parte, direct sau indirect, din aceeaşi majoritate care susţine executivul.
Cu alte cuvinte, nu discutăm despre o opoziţie care semnalează o problemă pe care administraţia o ignoră, ci despre oameni care au avut şi au pârghiile necesare pentru a face mai mult decât să constate. De aceea, intervenţiile lor au lăsat impresia unor declaraţii mai degrabă de imagine, menite să arate preocupare, decât a unor demersuri care urmăresc cu adevărat rezolvarea situaţiei.
Problema este că această realitate nu este nouă. Cuvântul Liber a scris în repetate rânduri despre starea parcurilor şi a locurilor de joacă din Târgu Mureş. Despre bănci rupte, leagăne murdare, echipamente uzate, spaţii verzi lăsate în voia întâmplării şi despre lipsa unei strategii coerente de întreţinere. Nu au fost articole bazate pe impresii, ci pe ceea ce oricine putea vedea cu ochiul liber. Au fost semnale trase cu luni în urmă.
Atunci însă, liniştea a fost aproape deplină. Nu s-au cerut explicaţii în Consiliul Local, nu s-au convocat dezbateri şi nu s-a vorbit despre urgenţe. Răspunsul administraţiei s-a limitat, pe alocuri, la câteva intervenţii punctuale: s-a reparat o bancă, s-a spălat un leagăn, s-a mai înlocuit câte un element deteriorat. Lucruri necesare, fără îndoială, dar insuficiente. Au fost reacţii la simptom, nu la cauză.
Iar aici se află, de fapt, problema. Târgu Mureş nu duce lipsă de oameni care constată. Duce lipsă de planuri. Întreţinerea spaţiilor publice nu poate funcţiona exclusiv pe principiul sesizărilor sau al fotografiilor apărute pe reţelele sociale. Un parc nu începe să se degradeze într-o săptămână şi nici nu se repară dintr-o singură intervenţie. El are nevoie de inspecţii periodice, de bugete dedicate, de un calendar clar al lucrărilor şi de responsabilităţi asumate. Exact aşa cum orice proprietar îşi întreţine casa înainte să se degradeze complet.
Locurile de joacă nu sunt un moft urbanistic. Ele sunt printre puţinele spaţii în care copiii învaţă să socializeze, să împartă, să se joace împreună, iar părinţii şi bunicii îşi petrec timpul în comunitate. Modul în care arată aceste spaţii spune multe despre respectul pe care o administraţie îl are faţă de cetăţenii săi. Un leagăn ruginit sau o bancă ruptă nu sunt doar probleme de estetică. Ele transmit mesajul că întreţinerea oraşului se face doar atunci când cineva ridică vocea suficient de tare.
Poate că intervenţiile din şedinţa din iunie reprezintă totuşi un început. Poate că, după ce problema a fost rostită şi în sala de şedinţe, ea va produce mai mult decât câteva reparaţii cosmetice. Oraşul are nevoie de o strategie, nu de reacţii ocazionale. Are nevoie de o evidenţă clară a tuturor locurilor de joacă, de verificări periodice, de un program anual de întreţinere şi de investiţii planificate, nu doar de intervenţii dictate de sezonul electoral sau de presiunea publică.
Poate că din această toamnă vom vedea, în sfârşit, o astfel de abordare. Nu pentru că doi consilieri au vorbit la capitolul „Diverse”, ci pentru că administraţia va înţelege că un oraş nu se gospodăreşte prin declaraţii. Se gospodăreşte prin consecvenţă. Iar între o bancă reparată după un articol de presă şi un parc întreţinut permanent există exact diferenţa dintre improvizaţie şi administraţie.
Citește și