Sfântul Ilie, prorocul care l-a mărturisit pe Dumnezeu și a luptat neînfricat împotriva păcatului, este prăznuit de către credincioșii ortodocși și greco-catolici în ziua de 20 iulie.
A venit pe lume cu peste 800 de ani î.Hr., în ținutul Tesvi din Galaad (de unde și numele – Sfântul Ilie Tesviteanul), într-o familie de preoți, într-o perioadă în care iudeii se închinau idolilor și zeilor străini, pe vremea împăratului Ahab. El nu cunoaște moartea trupească, fiind înălțat la cer într-un car de foc, pentru a se întoarce iarăși, mai înainte de a doua venire a Fiului lui Dumnezeu.
Pe muntele Tabor, când are loc Schimbarea la Față, el apare lângă Mântuitorul, împreună cu Moise. Se crede că el aruncă trăsnetele lui Dumnezeu și descuie izvoarele cerului, dând pământului ploaie la vreme.
Sfântul Ilie este considerat ocrotitorul recoltei și cel care controlează tunetele și fulgerele și îi pedepsește pe cei necredincioși. Este cunoscut ca protector al aviatorilor români, sărbătoarea de Sfântul Ilie fiind și prilej de omagiere a pionierilor aerului.
Există credința că, dacă omul poartă – în ziua de prăznuire a Sfântului – mâțișori de salcie sfințiți la Florii, va fi ferit de fulgere.
Nu era voie să se consume mere până pe 20 iulie și nici nu era voie ca aceste fructe să se bată unul de altul, pentru a nu bate grindina. În această zi, merele (fructele lui Sânt-Ilie) sunt duse la biserică pentru a fi sfințite, crezându-se că numai în acest mod ele vor deveni mere de aur pe lumea cealaltă.
În trecut, oamenii nu lucrau de ziua Sfântului Ilie, ca să fie feriți de grindină, tunete și fulgere; dăruiau mere, miere și covrigi pentru cei adormiți.
De Sfântul Ilie, la sate, apicultorii recoltau mierea de albine, operație numită „retezatul stupilor”. Recoltarea mierii se făcea numai de către bărbații curați trupește și sufletește, îmbrăcați în haine de sărbătoare, ajutați de către un copil, femeile neavând voie să intre în stupină.
După recoltarea mierii, cei ai casei, împreună cu rudele și vecinii invitați, gustau din mierea nouă și se cinsteau cu țuică îndulcită cu miere. Ospățul avea menirea de a asigura belșugul apicultorilor și de a apăra stupii de furtul manei și se transforma într-o adevărată petrecere cu cântec și joc.
Era nevoie de multă atenție, ca la această masă să nu fie prezenți cei ce știau să facă farmece și vrăji, căci mierea furată în astfel de zile mari „e mai cu putere la farmecele și vrăjile lor”.
Tot în această zi, se culegeau plante de leac, în special busuiocul, iar ciobanilor le era permis să coboare în sate pentru prima dată după urcarea oilor la stână. Dacă tună în ziua de Sânt-Ilie, fructele din livezi vor avea viermi.
În tradiția populară, Sfântul Ilie este prezentat ca mergând pe cer într-un car cu roți de flăcări, tunând și lovind diavolii cu biciul de foc. Se mai spune că tot el este cel care poate provoca furtuni puternice.
În România, sărbătoarea de Sfântul Ilie este una importantă, mulți români celebrându-și onomastica.
(surse documentare – crestinortodox.ro; azm.gov.ro) (I.S.)
Citește și