Ileana Sandu
În perioada 17–19 iulie 2026, municipiul Topliţa a găzduit cea de-a XXIX-a ediţie a Zilelor „Miron Cristea”, manifestare dedicată promovării istoriei, culturii şi credinţei româneşti.
Evenimentul a reunit specialişti din diverse domenii – istorici, teologi, profesori, cercetători şi oameni de cultură – în cadrul Sesiunii Naţionale de Comunicări Ştiinţifice „Istorie, Cultură, Civilizaţie şi Credinţă Străbună”, manifestare ştiinţifică, spirituală şi culturală de referinţă pentru comunitatea românească din judeţul Harghita şi din întregul Arc Intracarpatic.
Programul a cuprins lansarea unui nou volum al anuarului „SANGIDAVA” (revistă ştiinţifică şi culturală anuală de referinţă, publicată la Topliţa de către Centrul Cultural Topliţa şi Fundaţia Culturală „Miron Cristea”, a cărei denumire face trimitere la o veche aşezare dacică menţionată pe cursul superior al Mureşului), prezentări de cărţi şi publicaţii, comunicări ştiinţifice, momente de reculegere şi manifestări comemorative.
La bustul Patriarhului Miron Cristea din Parcul Central al municipiului Topliţa a fost săvârşită o slujbă de pomenire, urmată de depuneri de coroane şi jerbe de flori la busturile Patriarhului Miron Cristea, poetului Mihai Eminescu, revoluţionarului Nicolae Bălcescu şi poetului Grigore Vieru, precum şi la statuia Regelui Ferdinand I.Un moment aparte l-a constituit evocarea cărturarului Ilie Şandru (20 martie 1935- 13 mai 2026), cofondator al manifestării, alături de prof. dr. Ioan Lăcătuşu.
Activitatea regretatului profesor Şandru a fost omagiată la câteva luni după trecerea sa în nefiinţă, evidenţiind rolul esenţial pe care liderii culturali şi civici îl au în menţinerea vieţii spirituale a unei comunităţi minoritare.
Organizatorii şi participanţii au subliniat continuitatea acestui eveniment, considerându-l o expresie a respectului faţă de înaintaşi şi un reper în promovarea identităţii culturale şi spirituale româneşti în zona Topliţei.

În arealul judeţului Harghita, unde românii reprezintă o comunitate numeric redusă în raport cu populaţia majoritară, organizarea neîntreruptă a Zilelor „Miron Cristea” depăşeşte dimensiunea unei simple manifestări de prestigiu, devenind un instrument de păstrare şi afirmare a identităţii naţionale, culturale şi religioase a românilor din zonă – o comunitate preocupată să şi conserve patrimoniul istoric şi spiritual şi să îl transmită generaţiilor viitoare.
Totodată, participarea unor cercetători şi oameni de cultură din întreaga ţară contribuie la consolidarea legăturilor dintre românii din Harghita şi restul spaţiului românesc, diminuând riscul izolării culturale.
În astfel de contexte, iniţiativele individuale şi colaborarea dintre instituţiile locale, mediul academic şi organizaţiile civice devin factori decisivi pentru păstrarea memoriei istorice şi a identităţii comunitare.
„Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş adresează felicitări Centrului Cultural Topliţa, Primăriei Municipiului Topliţa, Consiliului Local Topliţa, profesorului şi scriitorului Nicolae Băciuţ, organizatorilor, participanţilor şi tuturor celor care au sprijinit continuarea acestei manifestări ştiinţifice, culturale şi spirituale deosebite”, transmit reprezentanţii Forumului.
***
„Zilele Miron Cristea” reprezintă una dintre cele mai longevive şi importante manifestări cultural-ştiinţifice şi religioase organizate în municipiul Topliţa. Evenimentul a fost iniţiat la sfârşitul anilor ’90, din dorinţa de a cinsti memoria lui Miron Cristea, personalitate născută la Topliţa la 18 iulie 1868, devenit ulterior primul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (1925-1939).
Regretatul profesor Ilie Şandru a subliniat în repetate rânduri că scopul principal este păstrarea vie a memoriei primului patriarh şi promovarea valorilor istorice şi culturale ale zonei.
Astfel, faptul că manifestarea este organizată la Topliţa are o puternică încărcătură simbolică, iar oraşul păstrează numeroase repere legate de viaţa sa: casa memorială, bustul şi alte locuri de memorie. Alegerea perioadei din jurul datei de 18 iulie, ziua naşterii sale, transformă manifestarea într-un moment anual de recunoaştere a contribuţiei sale la istoria Bisericii Ortodoxe Române şi la afirmarea identităţii româneşti în Transilvania.

De-a lungul timpului, manifestarea a evoluat de la o comemorare locală la un adevărat forum de dialog cultural şi ştiinţific, reunind cercetători, istorici, teologi şi oameni de cultură din întreaga ţară şi din Republica Moldova.
În multe ediţii au fost prezenţi peste 50-60 de invitaţi din diferite centre universitare şi culturale ale României, ceea ce conferă evenimentului o dimensiune naţională.
Manifestarea promovează cercetarea istoriei locale şi naţionale, pune în valoare personalitatea lui Miron Cristea şi contribuţia sa la organizarea Patriarhiei Române, încurajează publicarea de studii şi volume de specialitate, promovează patrimoniul cultural şi spiritual al Topliţei şi al Văii Superioare a Mureşului şi facilitează dialogul dintre mediul academic, Biserică şi comunitatea locală.

Evenimentul este considerat drept cea mai importantă manifestare cultural-ştiinţifică şi religioasă de pe Valea Mureşului, „de la izvoare până la vărsare”, apreciere care reflectă amploarea şi continuitatea sa.
Publicarea volumelor SANGIDAVA, în care sunt reunite comunicările ştiinţifice prezentate în cadrul sesiunilor au devenit, în timp, o sursă valoroasă pentru cercetarea istoriei, culturii şi etnografiei din nordul judeţului Harghita şi din întreaga zonă a Văii Mureşului.

Biblioteca Municipală „George Sbârcea” din Topliţa contribuie în mod constant la organizarea şi reuşita evenimentului.
Citește și

