Adrian Armand Giurgea
Ţara merge înainte. Fără Guvern. Şi fără Parlament. Primul a fost demis deja de zeci de zile, cel rămas e fără puteri, iar al doilea e dus în vacanţă. Iar ţara merge înainte. Fără probleme. Ba chiar, îmi spun unii, mai ales din mediul de afaceri, că merge mai bine decât înainte. Pentru că nu mai e puzderie de Ordonanţe de Urgenţă. Şi nici Parlamentul nu mai dă legi… Pentru că, se pare, noi românii am reuşit să pervertim în aşa hal democraţia, că e mai mare democraţie atunci când ea, de fapt, nu mai există…
E un paradox, nu-i aşa?! Deşi unii clamează întruna că se pierd bani din PNRR, de aproape 80 de zile e mai multă stabilitate şi mai multă predictibilitate ca înainte. Că ţara e în junk, o ştiau aproape toţi. Că agenţiile de rating sunt precum dicţionarele acelea în care plăteşti ca să te minţi frumos că ai apărut în ele şi că te ştie toată lumea, iară ştiu cam toţi cei trebuie să ştie. Că marota cu reforma Statului e una ticăloasă, iarăşi este un lucru cunoscut.
Atât doar că poporului îi place să îşi provoace singur durere, hrănindu-se din ea precum masochiştii. Asta explică nu doar apariţia, ci evoluţia ascendentă a extremiştilor. A celor care promit orice, fără bază, fără susţinere şi fără concept. Pur şi simplu, înşirând minciuni care de care mai gogonate. Dacă ceilalţi au putut atâţia ani, de ce ei nu ar putea să o facă?! Apoi, când ai de partea ta şi luminile reflectoarelor care să-ţi dea elan, lucrurile devin şi mai simple. Şi mai de succes.
E ca în viaţă, acolo unde o minciună o cere pe cealaltă, iar, în final, minciuna cea mai gogonată este cea care aduce victoria. Unii ar crede că la un moment dat ar trebui să li se înfunde. Dar nu-i aşa! Pentru că mereu va fi un acar Păun care să plătească, iar mincinoşii vor duce sistemul şi sistemele mai departe, perfecţionându-le şi adăugând minciună după minciună… pentru a rămâne credibili. Şi acesta e un paradox: să minţi pentru a rămâne credibil! Căci lumea vrea să fie minţită frumos. E ca în bancul cu Pinocchio şi Scufiţa Roşie… Îl ştiţi, nu-i aşa?!
Degeaba vă ascundeţi după unghii, vorba regelui, şi pudibonderia e în arsenalul vostru. Ştiu… Dar lucrurile sunt atât de simple încât cei care vin din alte culturi rămân sideraţi în faţa noastră. Suntem pentru ei un soi de rezervaţia în care totul e atât de la vedere şi de uşor de atins însă orice experiment poate fi făcut fără ca măcar să ne dăm seama. Nu doar că îl pot face pe noi cu uşurinţă, noi înşine le facem treaba fără a câştiga nici măcar un sfanţ din asta.
Suntem atât de devotaţi minciunii şi mincinoşilor încât ceilalţi nici măcar nu trebuie să se obosească. O să li se înfunde doar atunci când se vor fi plictisit să mai mintă. Pentru că vor fi daţi la o parte de alţii, flămânzi şi dornici să experimenteze şi ei drogul acesta al manipulării pentru aproprierea puterii.
Revenind, ţara merge bine. Vom pierde ceva bani din PNRR, dar oricum nu ştiam ce să facem cu ei… Şi, până la urmă, nici măcar nu erau banii noştri. Erau nişte bani scrişi pe nişte hârtii, dar despre care trebuia să ştim de la început că nu vor veni. Pentru că angajamentele care îi blochează nu au fost asumate vreodată de popor, dar au fost scrise pe aceleaşi foi de cei care au ştiut mereu că prin minciună pot să obţină orice. Dacă nu azi, mâine.
Dacă nu pentru ei, pentru găştile lor. Iar poporul nu are decât să accepte, căci democraţia e prin reprezentanţi, iar reprezentanţii poporului votează şi iau decizii în numele poporului. Nu-i aşa?! Deci, banii ăia, nici măcar nu erau ai noştri… Dacă erau pentru România, veneau necondiţionat aici. Când pui însă condiţii, le pui pentru că ştii, în cârdăşie cu cei ce şi le asumă, că nu vei da banii. Ei vor găsi vinovaţii, vinovaţii vor plăti la vot, tu nu dai banii, dar îi fluturi prin faţa geamului în timp ce îi foloseşti pentru alte scopuri… Nimic mai simplu.
Nimic mai concret care să te facă să devii eurosceptic. Pentru că e greu să crezi că vei deveni anti-suveranist, căci nu prea ne-a dat vreodată mâna să ne supărăm pe popor şi pe cei care îl manipulează întruna… Vă amintiţi sloganul din 1989, cel cu „aţi minţit poporul cu… televizorul”?… Un slogan, nimic mai mult. Căci timpul a pervertit şi-n această zonă aproape totul. Fără principii, fără coduri deontologice, fără surse şi respectul faţă de acestea. Totul la vedere, însă o vedere prăfuită, înceţoşată, fără lucruri clare. O vedere care nu mai distinge binele de rău şi mersul înainte faţă de mersul înapoi.
Însă, în tot acest context, fără Guvern legitim, fără un Parlament care să legifereze, căci e vacanţă, ţara merge înainte. Iar înainte, nu uitaţi, medicii erau în greve, grefierii de asemenea, combinatele chimice se vindeau la TV cu banii aduşi în sacoşe de plastic, iar FMI venea să ne sperie cu împrumuturi din care nu vom scăpa vreodată dacă nu vom face reforme…
Aceleaşi marote, poporul în schimbare de generaţii… Şi, atunci, cine cu ce se va alege? Eu zic că toţi cu o durere dulce pe care o vom implora întruna să nu ne lase, căci altfel nu vom mai simţi că trăim. Ca într-o relaţie toxică din care lumea ne strigă să ieşim, dar în care ne place exact durerea care ne chinuie. Iar economie, nu stă, duduie. Pentru că „şi minciuna-i vorbă”, după cum spune un elveţian pe Pocloş. Părerea mea.
Citește și