Alexandru Lupşa
În timp ce ţara şi majoritatea cetăţenilor ei o duc tot mai greu, deja începând cu 2017 (mai exact decembrie 2016), „privilegiaţii” ROMÂNIEI, oameni din partide şi structuri ale statului, centrale sau locale, justiţia în ansamblul ei (cu puţine excepţii), instituţiile de forţă ale ţării, sinecuristii din companiile de stat, sindicaliştii de vârf, au produs o reţea de „OLIGARHI” bugetari, pe modelul Rusiei şi a ţărilor cu acelaşi sisteme
Nepăsători în a găsi soluţii, dar şi incompetenţi şi şmecheri, promovaţi în vârful partidelor de mult compromise, s-au îmbogăţit fabulos legalizând veniturile luate cu japca, din îndatorarea statului…
Nu avem ce aştepta de la aceşti oameni, care au tot felul de aranjamente comune ca să-şi poată proteja „recolta” obţinută din jaful sistematic…
Dezamăgirea este şi mai mare, atunci când vedem cât de puţină capacitate de a vedea REALITATEA cumplită a majorităţii salariaţilor bugetari, dar nu numai, capabili să distrugă viitorul ţării pentru binele lor de scurtă durată.
Săraca Românie, condusă de oameni hrăpăreţi şi jepcari şi cu o populaţie resemnată care NU ESTE ÎN STARE SĂ ÎNŢELEAGĂ sau mai rău, să acţioneze solidar pentru eliminarea RĂULUI care ne-a adus aici…
Poporul acestei ţări este o „masă de manevră” a ticăloşiţilor cocoţaţi în funcţii.
Citește și

