Elevi și studenți din Târgu Mureș, pe șantierul arheologic al Castrului de la Turda

Școala de vară de arheologie organizată la Castrul Legiunii a V-a Macedonica din Turda s-a încheiat în 24 iulie, după două săptămâni în care elevii și studenții din Târgu Mureș au participat la cercetări de teren și activități teoretice.

Programul, coordonat de lectorul universitar dr. István Fábián, a marcat cea de-a 30-a campanie de săpături arheologice la care au luat parte studenți din Târgu Mureș. Totodată, pentru al treilea an consecutiv, cercetărilor li s-au alăturat elevi de la Colegiul Național „Unirea” și Colegiul Național „Alexandru Papiu Ilarian”.

Lucrările s-au desfășurat în două puncte diferite. În zona canabae, așezarea civilă dezvoltată în apropierea castrului roman, participanții au cercetat amplasamentul unui presupus templu identificat în urma investigațiilor cu georadarul. A doua echipă a lucrat în centrul municipiului Turda, în cadrul unei săpături arheologice de salvare.

Citeşte şi: Alertă portocalie la Salina Praid, după detectarea unor microvibrații

Prin rotația între cele două șantiere, elevii și studenții au putut observa metodele de lucru și diferențele dintre cercetarea arheologică sistematică și săpătura de salvare. Aceștia au învățat să identifice artefactele și să realizeze conservarea primară, desenarea și fotografierea descoperirilor.

Programul a inclus și seminarii zilnice, în cadrul cărora participanții și-au prezentat proiectele individuale. Discuțiile au vizat atât evenimente istorice, cât și locul limbilor clasice și al istoriei în societatea contemporană, într-o perioadă în care aceste discipline sunt considerate tot mai puțin utile dintr-o perspectivă strict pragmatică.

Organizatorii au mulțumit profesorului universitar dr. Sorin Nemeti, de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, și dr. Paul Chiorean, de la Centrul de Cultură, Artă și Tradiții Turda, pentru sprijinul acordat desfășurării campaniei.

Alex Corin

Urmăreşte şi: