Adrian Armand Giurgea
Suntem în urmă cu digitalizarea. Suntem în urmă cu infrastructura rutieră. Suntem în urmă cu infrastructura feroviară. Suntem codaşi la ceea ce se cheamă legături aeriene. Dar suntem… aerieni. Ne place să ne credem mai altfel, pentru că suntem ardeleni. Dar nu facem nimic în plus. Ne bucurăm că ne-a lăsat Dumnezeu aici. Şi venerăm ungurii, nemţii, până şi romii, iar despre noi zicem că suntem cei care am pus coada la cireaşă. Nu, să nu credeţi că cei pe care îi venerăm fac mai mult, nici vorbă… Sunt şi ei ardeleni, nu-i aşa?! Dar ne place să trăim poveşti pe care nici noi nu le mai credem… Însă atunci când adevăraţii eroi apar, fugim de ei mâncând pământul. Pentru că nouă ne place ca noi să fim eroii.
Nu, nu cei care participă la acte eroice, ci cei despre care se spun poveşti, sunt scoşi în faţă, lăudaţi… Doar pentru că există. Or fi şi din categoria aceea, însă până acolo e mult de luptat. Şi, vorba unei reclame de acum vreo zece ani: cu cine?! Sau… cu ce?! Asta pentru că, plini de noi înşine, uităm care sunt adevăratele mize şi ne pierdem în mărunţişuri. Ne uităm la 2-3 galbeni, dar nu vedem cum din puşculiţe sau din conturi ni se duc banii fără număr. Pentru că nu mai deţinem controlul.
Nici asupra propriilor noastre vieţi, darămite asupra banilor care nu se volatilizează, dar nu mai au putere atunci când vrem şi noi să îi scoatem pe piaţă. Pentru că ne-am prins în războaie cu mize mărunte într-o lume în care am crezut iniţial că doar noi contăm, fără a băga de seamă că nu suntem decât nişte firimituri nesemnificative pentru marii rechini care au pornit tăvălugul folosindu-se exact de libertatea pe care suntem gata oricând să o lăsăm la o parte pentru „mici favoruri” scoase la mezat de un sistem care nu caută altceva decât să ne supună.
Şi o face cu măiestrie invocând frâne sau duşmani, inventând dacă nu există cu adevărat, pentru a putea stârni cel mai parşiv sentiment uman: frica! Da, stârnind frica poţi să-ţi subordonezi gloata, călcând-o în picioare sau poţi să o foloseşti împotriva altora. Pentru că, de frică, omul fie se subordonează, fie începe lupta. Rămâne însă ca cei care au plantat sâmburele fricii să şi dea direcţia…
Iar noi, cei mulţi, animaţi de mize mărunte, uităm că, de fapt, suntem comunităţi, că, de fapt, putem fi puternici dacă gândim pentru noi toţi, nu pentru individ. Uităm proverbul acela care spune clar „divide et impera” şi, prin urmare, suntem mereu la mâna celor care ştiu cum să jongleze cu fricile, cu spaimele şi să provoace spasmele comunităţilor atunci când au nevoie de ele. Fără riscuri. Fără scrupule.
Fără menajamente. Aşa şi în aceste zile când aruncate în faţă milioanele pierdute despre care scriam şi săptămâna trecută, guvernanţii şi şmecherii din partide îşi fac calculele şi încasează. Da, da, doar fraierii nu au azi pârghii să încaseze din buzunarele celor mulţi… Şi au lansat disputa pe legea salarizării. Pentru distragerea atenţiei de la haosul care urmează. Şi au venit cu firimituri atunci când din sistem au ieşit medicii şi au început să strige…
Deblochează 6000 de posturi când sistemul cere peste 26.000… Şi nu sunt posturi de şefi. CI de personal calificat care să aibă grijă de noi. De sănătatea noastră. Însă noi stăm pasivi şi înghiţim găluşca aceea cu „nesătuii ăştia, iarăşi cer salarii! Nu le mai ajunge?!”… Da, le-a ieşit o dată, de ce nu le-ar ieşi şi cu medicii?! Îi scriam acum luni bune unui medic târgumureşean şi îl întrebam ce va face dacă societatea va reacţiona aşa? Nu mi-a răspuns… Acum, în Mureş, nu e grevă. Nu înţeleg raţionamentul. Poate or fi toţi din USR-PNL sau… Aici sunt exact urgenţele fără de care nu se poate…
Medicii oricum nu lasă pe nimeni să moară… Dar oare iese cineva să le strige şi să le ceară drepturile??? Măcar dreptul de a fi atâţia cât scrie pe organigrame… Nu! Pentru că fiecare îşi vrea doar dreptul lui. Altceva nu contează! E clar exemplul unui politician din Mureş care făcea apel la medici să nu se joace cu bolnavii, că oricum stau la temperaturi ridicate până ajung în saloane. Dar nu am văzut nici un politician din judeţ care să ceară ca problema ventilaţiei în spitale să fie urgent rezolvată… Pentru că aşa cum stau bolnavii la UPU SMURD sau în alte locuri fără aer condiţionat, aşa stau şi medicii, asistentele sau restul personalului de prin spitale. Şi nu i-am auzit nici să ceară mai mulţi angajaţi în sistem!
Dar toţi strigă că din bugetul alocat Sănătăţii cei mai mulţi bani se dau pe salarii. Dar, oare dacă bugetul ar fi mai mare, cum ar sta lucrurile?!? De ce nu ne punem problema astfel?! De ce nu vedem că din banii noştri se alocă fonduri pentru a acoperi salariile şi foarte puţin pentru noi, pacienţii?! Oare nu acolo e problema?! Că se alocă prea puţini bani din PIB pentru Sănătate?! Că abia se acoperă salariile? De unde să mai rămână bani şi pentru noi, pacienţii?! Avem însă soluţia! Să dăm afară iarăşi! Or fi atunci bani mai mulţi pentru noi, dar cine o să mai aibă grijă de durerile noastre?!
V-aţi gândit? Nu. De ce? Pentru că au reuşit ani la rând să vă facă să fiţi atenţi la mizele mărunte. Şi, pe când noi vom avea autostrăzi şi aeroport la standardele zilelor noastre, va fi implementată teleportarea, hackerii vor face varză toate sistemele informatice şi asta ne va duce să folosim doar puterea minţii. Şi atunci, vă întreb: de ce nu rămânem naibii la hârtie şi creionul de grafit? De ce n-au rămas ceilalţi la ţăruză? Pentru că, la un moment dat, cineva a schimbat mizele.
Oare noi vom prinde asta? Pentru că am prins până acum dictatură, revoluţie, democraţie şi simţim pe pielea noastră efectele unor războaie în care nu suntem direct implicaţi. Care va fi miza viitorului? Cine ştie, poate îmi scrie şi mie. Cu tot cu soluţia pentru a depăşi viitoarea criză. De personalitate, economică sau morală. Altruist. Părerea mea.
Citește și