Împrumut de până la 630 de milioane de euro pentru modernizarea căii ferate Brașov–Sighișoara

Guvernul României a aprobat memorandumul necesar negocierii și semnării unui contract de finanțare cu Banca Europeană de Investiții pentru reabilitarea liniei de cale ferată Brașov–Sighișoara, a anunțat CFR SA. Împrumutul poate ajunge la 630 de milioane de euro.

Banii vor acoperi o parte din contribuția națională necesară proiectului, care beneficiază și de finanțare europeană nerambursabilă prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei și Programul Transport 2021–2027. Banca Europeană de Investiții estimează valoarea totală a investiției la aproximativ 2,25 miliarde de euro, cu TVA.

Documentul poate fi consultat aici.

Proiectul vizează modernizarea a 112,55 kilometri de cale ferată între Brașov și Sighișoara, astfel încât trenurile să poată circula cu viteze de până la 160 de kilometri pe oră. Lucrările au început în 2020, iar termenul estimat pentru finalizare este anul 2029.

Citește și: Protestul crescătorilor de animale prefigurează dezastrul agriculturii româneşti

Investiția ar trebui să crească siguranța și eficiența circulației feroviare, să reducă durata călătoriilor și să îmbunătățească legătura cu rețeaua transeuropeană de transport TEN-T.

Aprobarea memorandumului nu înseamnă însă că împrumutul a fost deja contractat. Urmează finalizarea negocierilor și semnarea contractului dintre România și Banca Europeană de Investiții. Ulterior, documentul va trebui aprobat prin lege pentru a putea intra în vigoare.

Sanda Vițelar

Urmărește și: