Ileana Sandu
August este a opta lună a anului în calendarul Gregorian şi reprezintă, în emisfera nordică, una dintre cele mai călduroase luni ale anului, fiind asociată cu vacanţele, călătoriile şi activităţile desfăşurate în aer liber. Totodată, este perioada în care natura oferă din plin roadele verii: fructe, legume şi recolte bogate
* August este singura lună care poartă numele unui împărat roman: Augustus, în cinstea căruia Senatul Roman a redenumit această lună în anul 8 î.Hr
* În această perioadă poate fi observată ploaia de meteori Perseidele, unul dintre cele mai spectaculoase fenomene astronomice ale anului, cu maximul de activitate în jurul datei de 12–13 august
* Floarea reprezentativă a lunii august este gladiola, simbol al puterii, onoarei şi sincerităţii.
* Piatra lunii august este peridotul, o piatră semipreţioasă de culoare verde, asociată cu prosperitatea şi energia pozitivă.
* În tradiţia populară românească se spune că vremea din luna august poate oferi indicii despre cum va fi toamna şi chiar iarna care urmează.
***
Cunoscut în popor şi sub numele de Augustru, Măselariu, Gustar sau Secerar, august abundă în roade: acum se coc şi „se gustă” poamele, se încheie secerişul, satul se pregăteşte pentru arăturile de toamnă, femeile „pun pe iarnă”, se sfinţesc grădinile, holdele, livezile, păsările migratoare se pregătesc de „marea călătorie”, iar insectele şi târâtoarele încep să-şi caute adăposturi în pământ, pentru vremea rece care urmează.
1 august – Ziua Macaveilor, Macoveii Stupilor, Macoveiul Ursului sau Ziua Ursului
Tradiţia spune că Macavei este o divinitate protectoare a urşilor. În această zi se stropesc grădinile şi livezile cu agheasmă, se sfinţeşte grâul la biserică, pentru a-l amesteca cu seminţele ce urmează a fi semănate ca să aibă rod bogat.
Deşi sărbătoare păgână, este suprapusă cu începutul Postului Adormirii Maicii Domnului (1-14 august) din calendarul bisericesc ortodox. Se spune că acum, urşii, nemaiavând hrană, vin în sate şi mănâncă porumbul.
În această zi este datina de a se reteza, de a se tăia fagurii, luându-se mierea şi lăsându-se albinelor numai atât cât le-ar trebui pentru hrana de peste iarnă. Ziua este dedicată stupilor, când se curăţă pentru iarnă. E ultima zi când se mai colectează mierea în stupi. Sătenii se ospătează cu vinuri îndulcite cu miere şi cu turtiţă caldă, de post.
Pentru bunul mers al vieţii şi al treburilor, se face agheasmă pentru grădini, pentru insecte şi viermi dăunători şi se stropeşte grădina. Erau sfinţite la biserică spice de grâu, ale căror boabe erau amestecate cu sămânţa ce urma a fi semănată. Macul sfinţit în această zi nu face viermi. Macoveiul Ursului se ţine pentru boli. Se sfinţesc ierburi, izmă etc., bune pentru leacuri.
Ținută cu sfinţenie, ca să nu facă ursul pagubă, în această zi se aruncă o bucată de carne afară, cu cuvintele: „Na, ursule!”. Nu se bagă cânepa în baltă, că vine ursul şi o scoate. Se ţine de către femei, pentru a feri copiii de boli, friguri, de lovituri de moarte. Se ţine pentru a nu face albeaţă.
Gospodarii nu lucrează, de frica urşilor şi lupilor, care pot năvăli la stâne şi la grajduri pentru a le mânca animalele. În Țara Zarandului, bătrânii mai numeau ziua şi „a viţeilor”, când vacile nu se mulgeau, ci „se slobozeau viţeii să sugă”, care creşteau, astfel, mari şi puternici ca urşii (Marcel Lapteş – „Anotimpuri magico-religioase”).
6 august. Schimbarea la faţă a Domnului (Probejaniile)
Ziua are ca semnificaţie momentul în care apostolii Mântuitorului s-au convins că acesta nu este doar un proroc al lui Dumnezeu, ci fiul Său. Mântuitorul a luat pe Ioan, Petru şi Iacob şi au urcat pe Muntele Tabor. Acolo, pe când se ruga, Domnul S-a schimbat la Faţă. Chipul radia lumina ca soarele, iar hainele I s-au făcut albe ca zăpada. Au apărut şi cei doi mari Proroci: Moise şi Ilie, iar dintr-un nor s-a auzit: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit, întru Care am binevoit; pe Acesta să-L ascultaţi”.
Denumirea de Probojanii vine de la verbul popular „a probăzi” – a ocărî sau a certa (din slavonă). Acum se „proboze” frunza şi iarba, adică s-au copt, nu mai creşte iarba şi începe să îngălbenească frunza.
În credinţa populară, 6 august înseamnă începutul toamnei. Se consideră că până la această sărbătoare trebuie terminat cositul şi făcutul fânului, pentru că se trec florile şi iarba îmbătrâneşte, diminuând calitatea furajelor.
În această zi se duc struguri la biserică, pentru a fi sfinţiţi. Boabele de struguri sfinţite erau numite „coliva de struguri”. Începând cu această zi, oamenii puteau consuma struguri. La gustarea primei boabe de strugure se rostea: „Boabă nouă în gură veche”. Există credinţa că aceia care mâncau struguri înainte de 6 august îşi afuriseau maţele.
Există şi credinţa că începând cu această zi nu mai este bine să te mai scalzi în apele de râu. Tot acum se culeg şi ultimele plante de leac: „Părul Maicii Domnului”, „Palma Maicii Domnului”, busuiocul etc.
Foarte important este ca în această zi oamenii să fie împăcaţi cu ei înşişi şi cu semenii. Dacă în Ziua Schimbării la Faţă vremea este însorită, toamna va fi una roditoare şi îmbelşugată. În schimb, dacă plouă, toamna va fi una mohorâtă.
15 August. Sfânta Maria Mare, Adormirea Maicii Domnului
În fiecare an, între 1 şi 14 august, credincioşii ţin postul Maicii Domnului, iar la 15 august, se slăveşte momentul în care Născătoarea de Dumnezeu şi-a dat sufletul în mâinile fiului său, Iisus, care a apărut pe un tron înconjurat de heruvimi. Maica Domnului a fost dusă de către apostoli în mormântul din Grădina Ghetsimani, acolo unde Iisus s-a rugat în Joia Mare, înainte de a fi trădat, judecat şi răstignit.
În dimineaţa zilei de Sfânta Maria Mare (Adormirea Maicii Domnului), femeile merg la biserică şi împart struguri, prune şi faguri de miere, apoi merg în cimitir şi tămâiază mormintele rudelor.
Ciobanii coboară oile de la munte („La Sântămaria Mare / Tulesc oile la vale!”), bărbaţii îşi schimbă pălăria cu căciula, se interzice scăldatul în apa râurilor, spurcată de cerb, şi dormitul pe prispă sau în târnaţul casei.
De Sfânta Marie, fetele purtau o plantă numită “năvalnic”, care avea puterea să aducă peţitori.
Dacă în apropierea zilei Sfintei Marii înfloreau trandafirii, era un semn că toamna va fi lungă.
De pe 15 august se deschidea, în satul tradiţional, sezonul nunţilor, care ţinea până la intrarea în postul Crăciunului. În această zi începea şi sezonul târgurilor şi iarmaroacelor de toamnă.
Perioada dintre cele două Sântămării, Sântămăria Mare (15 august) şi Sântămăria Mică (8 septembrie), era considerată perioada cea mai potrivită pentru semănaturile de toamnă.
În Postul Sfintei Marii, fetele îşi coseau costume speciale, lucrate numai în alb, pentru pelerinajul din zilele de 14-15 august, la mânăstirile care poartă hramul Sfânta Maria (Nicula, Moisei, Mânăstirea Hodoş, Bodrog, Mânăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, Tismana, Rohia, Bixad etc).
29 August. Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul
Este praznic de întristare, pentru uciderea celui mai aprins vestitor al pocăinţei. Este o zi de post, în care, potrivit tradiţiei, e bine să nu se mănânce alimente a căror formă amintesc de cea a capului, precum roşiile, pepenii şi alte fructe, şi să nu se bea băuturi de culoare roşie, ca sângele care a fost vărsat la tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul.
Unii mănâncă în această zi doar struguri, în timp ce alţii ţin post negru toată ziua. În lumea tradiţională a satului nu se tăia nimic cu cuţitul, toate alimentele de la masă se rupeau cu mâna, iar farfuriile, blidele sau tipsiile erau lăsate deoparte. De asemenea, nu se mânca varză, deoarece, aşa cum spune o legendă, Sfântului Ioan Botezătorul de şapte ori i s-a tăiat capul pe varză, şi iar a înviat.
O datină foarte răspândită pe vremuri presupunea începerea unui post mai special, aproape negru, post ce dura aproximativ două săptămâni, adică până la Ziua Crucii, menţionată în calendarul religios pe 14 septembrie, aceasta fiind şi explicaţia pentru vorba din popor care spunea despre acest post că ţine „de la cruce până la cruce”.
Motivul pentru care postul era atât de special, era acela că – explică etnologul Marcel Lutic – „potrivit concepţiei arhaice, se putea mântui sufletul de cele mai grele păcate făcute în viaţă, precum furturi sau ucideri, (…) omoruri, aprinderi sau, ceea ce des se întâmplă la femei, omorârea pruncilor micuţi noaptea, în somn, fără ştire şi voie, lepădarea pruncilor fără vreme”.
Cei care doreau să ţină postul „de la cruce până la cruce” aveau voie să mănânce în fiecare zi numai o turtă de grâu sau de mălai pe care trebuia să o coacă postitorul, iar celor care nu săvârşiseră păcate foarte grele li se permitea să mănânce şi poame. „Se dormea direct pe pământ şi, dacă se putea, fără aşternut. Postul se termina printr-o pomană dusă la biserică”.
Pomenirea morţilor era respectată, iar lucrurile erau folosite cu atenţie, printre interdicţiile specifice fiind şi cea a folosirii măturii, deoarece deranja liniştea morţilor. Însă spiritele morţilor puteau fi îmbunate dând de pomană mere, pere sau castraveţi, potrivit etnologului Marcel Lutic. Astfel, „varianta” de toamnă a sărbătorii Sântionului era aşadar, în primul rând, un prilej de pomenire a morţilor şi a strămoşilor, o zi de post şi de reculegere pentru oamenii cu dragoste de Dumnezeu. (surse documentare şi foto: azm.gov.ro,crestinortodax.ro, alba24.ro)
Citește și