Alex Corin
Pentru unii oameni, colecţionarea obiectelor vechi nu a rămas o simplă pasiune. Le-a schimbat locuinţa, timpul liber şi chiar rostul vieţii. În mai multe sate din judeţul Mureş, casele moştenite de la părinţi şi bunici au fost transformate în mici muzee, iar camerele în care se locuia odinioară adăpostesc astăzi costume populare, războaie de ţesut, lăzi de zestre, unelte şi fotografii de familie.
Nu sunt muzee construite prin proiecte de milioane de lei şi nici instituţii cu personal angajat. Sunt colecţii ridicate prin efortul unor oameni care au cumpărat, reparat sau salvat de la foc obiecte pe care alţii nu le mai considerau folositoare.
Rafila Moldovan, o viaţă petrecută printre obiectele satului
Unul dintre cele mai cunoscute exemple este cel al Rafilei Moldovan din Idicel de Pădure. Rapsod popular, meşter şi culegător de tradiţii, aceasta a transformat o căsuţă din curtea gospodăriei într-un muzeu dedicat vieţii satului de odinioară.
Împreună cu fiul său, Mihai, a adunat costume populare, lăzi de zestre, fiare de călcat încălzite cu jar, obiecte pentru prelucrarea lânii şi pregătirea războiului de ţesut, precum şi recuzită folosită la vechile obiceiuri de iarnă.
O parte dintre piese au aparţinut mamei şi bunicii sale. Altele au fost donate, cumpărate sau recuperate înainte ca proprietarii lor să le arunce ori să le ardă. Pentru Rafila Moldovan, fiecare obiect are o poveste, iar valoarea lui nu poate fi stabilită în bani.
În Vaidacuta, exemplul unei case a fost urmat de alţi localnici
În satul Vaidacuta, comuna Suplac, transformarea caselor vechi în muzee a căpătat dimensiunea unei încercări de salvare a întregii aşezări. Satul, atestat documentar în 1720, a avut cândva aproximativ 250 de familii, dar a ajuns aproape depopulat.
Primul care a oferit un model a fost Ionică Sita, originar din Vaidacuta şi stabilit la Târnăveni. După zeci de ani petrecuţi la oraş, acesta s-a întors la locurile copilăriei, a cumpărat o casă veche, a restaurat-o şi a transformat-o în muzeu.
Înăuntru a adunat obiecte care ilustrează ocupaţiile şi viaţa locuitorilor de acum un secol. Muzeul a fost oferit spre vizitare gratuită, cu intenţia ca generaţiile următoare să poată înţelege cum trăiau înaintaşii lor.
Pasiunea lui Ionică Sita nu s-a oprit la casă. El a contribuit la renovarea bisericii şi a casei parohiale şi la organizarea sărbătorii „Fiii satului”. În 2021, când un grup de vârstnici din Târgu Mureş a vizitat Vaidacuta, administraţia locală relata că satul mai avea numai 14 locuitori, iar muzeul amenajat de Ionică Sita devenise unul dintre punctele sale de atracţie.
Exemplul său i-a determinat şi pe alţi moştenitori ai caselor tradiţionale să se gândească la refacerea lor. Maria Zolog, născută Furnea, anunţa în 2020 că intenţionează să transforme casa bunicilor într-un al doilea muzeu, păstrând structura şi obiectele gospodăriei de acum aproximativ un secol.
Casele tradiţionale din Vaidacuta aveau, de regulă, trei încăperi – „casa dinainte”, tinda şi cămara – la care se adăuga bucătăria de vară, numită în sat „conie”. Multe dintre ele au dispărut, iar în 2020 mai rezistau doar cinci sau şase construcţii vechi.
Muzeul din Ibăneşti, construit din zestrea familiei
Pe Valea Gurghiului, Dorina Teodora Farcaş a adunat într-o căsuţă din Ibăneşti obiecte moştenite de la părinţi, socri şi bunici. Colecţia cuprinde unelte folosite la cusut, tors şi ţesut, perne din vechile care de zestre, obiecte casnice şi costume populare.
Unele piese de port au o vechime de peste 100 de ani, iar altele au fost confecţionate chiar de Dorina Farcaş. Între detaliile păstrate se află „zgarda” purtată odinioară de fetele din familiile înstărite. Cele mai bogate aveau podoabe din aur, iar celelalte purtau variante din argint.
În calitate de director al căminelor culturale din comuna Ibăneşti, Dorina Farcaş a folosit colecţia şi pentru prezentarea tradiţiilor locale în cadrul Festivalului Văii Gurghiului. Vizitatorii au putut vedea nu doar obiectele, ci şi explicaţiile despre modul în care acestea erau realizate şi folosite.
Transformarea unei case în muzeu presupune mai mult decât a umple camerele cu obiecte vechi. Casele trebuie reparate, acoperişurile întreţinute, textilele protejate de umezeală şi molii, iar piesele din lemn sau metal curăţate şi conservate. În lipsa unui statut muzeal şi a unei finanţări constante, cea mai mare parte a cheltuielilor şi a muncii rămâne în sarcina proprietarilor.
Aceste colecţii particulare au însă un avantaj pe care un muzeu clasic îl poate reproduce cu greu: obiectele sunt păstrate chiar în mediul căruia i-au aparţinut. Lada de zestre, războiul de ţesut şi icoanele nu sunt aşezate într-o sală neutră, ci în casa familiei, alături de poveştile celor care le-au folosit.
Citește și