Mateusz Kowalski, în concert la Festivalul Internațional de Chitară „Harmonia Cordis”

Sanda Viţelar

Festivalul Internațional de Chitară „Harmonia Cordis” revine la Târgu Mureș, în perioada 11–16 august 2026, cu cea de-a XXI-a ediție. Timp de șase zile, publicul va avea acces la concerte, cursuri de măiestrie, concursuri internaționale, expoziții de chitare și workshopuri.

Evenimentele se vor desfășura la Palatul Culturii, Universitatea de Arte, Colegiul de Arte și în Cetatea Medievală din Târgu Mureș. Ediția din acest an reunește chitariști, formații și ansambluri din Portugalia, India, Scoția, Italia, Ucraina, Elveția, Polonia, Ungaria, Danemarca, Franța, Germania, Turcia, Olanda, Austria, Spania și România.

Unul dintre concertele incluse în program va avea loc joi, 13 august, de la ora 19.00, la Palatul Culturii. În fața publicului târgumureșean va urca Mateusz Kowalski, unul dintre cei mai apreciați chitariști polonezi ai generației sale.

Mateusz Kowalski

Mateusz Kowalski este unul dintre cei mai remarcabili tineri chitariști ai momentului – catalogat drept „spectaculos” de către Classical Guitar Magazine. El interpretează un repertoriu care se întinde de la Renaștere până în perioada contemporană cu o expertiză deosebită, simț stilistic și o mare cultură muzicală. A concertat în săli importante, inclusiv la Musikverein din Viena și Shanghai Grand Theatre, precum și în orașe precum New York, Los Angeles, Paris, Budapesta și Londra.

În 2019, a interpretat faimosul Concierto de Aranjuez alături de Filarmonica din Varșovia, în capitala Poloniei. A câștigat competiții prestigioase la Antony (Paris) și Londra (la al 2-lea Concurs Internațional EuroStrings, în 2019). În 2019, CD-ul său de debut a fost lansat de CD Accord, incluzând lucrări de Bach, Giuliani, Tárrega, Barrios, Piazzolla, Ponce, Assad și Schubert.

În 2021, a înregistrat al doilea CD al său – Polish Romantic Guitar, cu muzică de Bobrowicz, Szczepanowski, Sokołowski și Horecki. Născut în 1995, la Koszalin, a început să studieze chitara la vârsta de șapte ani și a fost îndrumat în următorii 12 ani de Dariusz Schmidt la Școala de Stat de Muzică „Grażyna Bacewicz” din Koszalin. Ulterior, a absolvit studiile cu Ryszard Bałauszko la Universitatea de Muzică „Fryderyk Chopin” din Varșovia, primind medalia Magna cum Laude.

Și-a perfecționat abilitățile în numeroase masterclass-uri sub îndrumarea unor muzicieni remarcabili precum Sergio Assad, Oscar Ghiglia și Alvaro Pierri. Pe lângă cariera de solist, acest tânăr artist urmează și o carieră didactică, susținând cursuri de măiestrie inclusiv la festivaluri din Szeged (Ungaria), Rust (Austria) și Qingdao (China). Din octombrie 2019, predă la instituția pe care a absolvit-o în Varșovia.

Mateusz Kowalski a fost beneficiar al burselor oferite de Mareșalul Voievodatului Pomerania Occidentală (Premiul Pro Arte), de Primarul orașului Koszalin și de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național (programul „Tânăra Polonie”). Cântă pe instrumente realizate de lutieri celebri, cum ar fi Carl-Hermann Schaeffer, Karl-Heinz Roemmich și Jorge Godoy (Martinez). Mateusz folosește corzi Augustine.