Dublă lansare de carte și expoziție de pictură la Sângeorgiu de Mureș

Un eveniment dedicat artei și culturii a avut loc marţi după-amiază la Motelul Gemini din Sângeorgiu de Mureș, în prezența mai multor reprezentanți ai mediului cultural și publicistic din județul Mureș.

În cadrul manifestării a fost lansat volumul de poezii „Călătoria iubirii – Életút az emlékben”, semnat de Gazda Ella. Publicului i-a fost prezentată și cartea „Sângeorgiu de Mureș – 100 de ani de artă”, scrisă de Opriș Ilarie, cetățean de onoare al comunei.

Programul a inclus și vernisajul expoziției de pictură semnate de Gazda Ella, precum și momente artistice, cântece, recitaluri de poezie și discursuri dedicate rolului culturii în viața comunității.

Citeşte şi: Furnizarea apei, afectată miercuri în mai multe zone din Târgu Mureș și Cristuru Secuiesc

Primarul comunei Sângeorgiu de Mureș, Sófalvi Szabolcs, a subliniat importanța organizării și susținerii unor asemenea manifestări la nivel local.

„Ca primar și iubitor de cultură încă din copilărie, consider că astfel de evenimente sunt esențiale pentru identitatea și dezvoltarea comunității noastre. Mă bucur că putem susține cu drag activitățile culturale și că avem atât de mulți oameni talentați care scriu, pictează, sculptează și îmbogățesc patrimoniul spiritual al comunei noastre”, a declarat Sófalvi Szabolcs.

Edilul a arătat că, prin implicarea creatorilor locali, Sângeorgiu de Mureș devine tot mai cunoscut drept o comunitate în care cultura este respectată și promovată. Acesta i-a felicitat pe organizatori, autori și artiști și le-a urat succes în proiectele viitoare.

Sanda Viţelar

Urmăreşte şi: