Trei kilometri din Autostrada Transilvania vor putea deveni pistă pentru avioane

Un sector de aproximativ trei kilometri al Autostrăzii Transilvania va fi amenajat astfel încât să poată fi folosit pentru aterizarea aeronavelor în situații de urgență. Tronsonul se află pe lotul Chiribiș–Biharia, din județul Bihor, relatează Monitorul de Cluj.

Zona destinată aeronavelor este situată între kilometrii 50+700 și 53+700, pe un sector drept al autostrăzii. Constructorul amenajează și un spațiu special în care avioanele vor putea fi parcate dacă împrejurările vor impune folosirea infrastructurii rutiere în acest scop.

În condiții normale, sectorul va fi deschis traficului rutier și va funcționa ca orice altă porțiune de autostradă. Transformarea sa în pistă va avea loc numai în situații excepționale, precum indisponibilitatea temporară a unui aeroport sau a unei baze aeriene.

Pentru realizarea infrastructurii necesare a fost semnat, în aprilie 2026, un contract suplimentar în valoare de aproape 85 de milioane de lei. Lucrările ar trebui finalizate până la 5 aprilie 2027.

Citeşte şi: Noi reguli pentru rovinietă și transportatori. Sistemul TollRo va fi aplicat de la 1 octombrie 2026

Sectorul special face parte din lotul Chiribiș–Biharia, cu o lungime totală de 28,5 kilometri. Contractul de proiectare și execuție are o valoare de aproximativ 785 de milioane de lei, fiind finanțat din fonduri europene prin Programul Transport 2021–2027. Lucrările sunt executate de asocierea Precon Transilvania–Citadina 98.

Șantierul a ajuns la un stadiu de aproximativ 65%, constructorul fiind în avans față de grafic. Potrivit datelor prezentate de Compania Națională de Investiții Rutiere, pe lot sunt mobilizați 659 de muncitori și 525 de utilaje și echipamente.

Dacă ritmul lucrărilor va fi menținut, circulația pe lotul Chiribiș–Biharia ar putea fi deschisă până la sfârșitul acestui an, cu aproximativ cinci luni înaintea termenului contractual din mai 2027.

Alex Corin

Urmăreşte şi: