Varujan Vosganian
Duminică dimineaţa, printre pelerinajele mele de Sfânta Maria Mare, luam micul dejun la hotel, împreună cu prietenul meu, Zareh Nazarian, de două ori doctor, întâi, că e doctor, medic chirurg, şi, al doilea, că are un doctorat în medicină. Îmi luasem în farfurie un ou ochi, două felii de pastramă, două felii de caşcaval, un pacheţel de unt şi două felii de pâine prăjită.
Doctorul Nazarian pune telefonul deasupra farfuriei şi face o poză. Apoi citeşte de pe ecran. „Astea fac 400 calorii”, zice, şi-mi arată. Într-adevăr, telefonul estimase din poză câte calorii se adunaseră în farfurie. Pe urmă doctorul tastează vârsta mea, înălţimea şi greutatea. „Azi mai ai voie la 1400 calorii”, zice. „Să pozezi farfuriile şi să mi le trimiţi, să te verific.”
Mănânc deja cu teamă, să nu sară din tufiş vreun paparazzo, să-mi pozeze farfuriile cu mâncare şi să le trimită prietenului meu care să-mi măsoare caloriile şi să-mi demaşte pantagruelismul. Mi-e teamă să nu mă pozeze careva în somn şi să-mi citească visele. Să nu-şi facă selfie cu mine, ca să-mi citească gândurile. Mă simt ca într-o ramă, un ecran monstruos în care mă aflu, fără scăpare, precum peştele în acvariu.
Sursa: Facebook.com
Citește și