Preot paroh reformat, Fehervári Bálint
„Amintirile nu mor niciodată, ci doar se transformă şi continuă să trăiască în inimile noastre”, scria cândva un gânditor al vremurilor de demult într-unul dintre memoriile sale. Prin acest gând doresc să exprim faptul că poveştile şi vieţile lor fac şi astăzi parte din comunitatea noastră, deoarece prin amintiri rămânem legaţi unii de alţii şi păstrăm viu trecutul.
Un mic sat de pe Valea Târnavei Mici, Bernadea, îşi păstrează amintirea vechilor săi locuitori în ţesătura timpului şi a istoriei. Micile, dar însemnatele momente ale vieţii satului, amintirile rămase, paginile îngălbenite ale vechilor registre parohiale (matricole), precum şi câteva dintre pietrele funerare străvechi din cimitir stau mărturie despre trecutul nostru.
Aceste mărturii trăiesc în inimile noastre şi ne amintesc că fără trecut nu poate exista viitor. În Bernadea au trăit, odinioară, cca. douăzeci şi cinci de familii reformate, contribuind, prin munca, credinţa şi viaţa lor de zi cu zi, la istoria şi identitatea acestui sat.
Numele pe care le voi aminti acum aparţin unor oameni care nu mai sunt demult printre noi: voi aminti doar câteva dintre aceste nume, fără pretenţia de a le cuprinde pe toate Benkő, Kinizsy, Kakutsi, Madaras, Orosz, Gyerkó, Tamás, Szőke. O parte sunt înmormântați în cimitirul din satul Bernadea, unde a existat și o bisericuță care aparținea, ca filie, de Parohia Reformată Bahnea.
Deşi aceştia nu mai sunt printre noi, au rămas multe din casele lor, urmele lor sunt încă vii în sat, în poveştile sale şi în moştenirea pe care au lăsat-o generaţiilor următoare.
Acest cuvânt de aducere aminte nu este doar un omagiu adus trecutului, ci şi un angajament de a le păstra moştenirea, de a o transmite urmaşilor şi de a nu-i uita niciodată pe cei care au fost înaintea noastră. Aşa cum spune un vechi proverb: „Trecutul este piatra de temelie a viitorului, iar amintirile sunt comoara noastră nepieritoare.”
De aceea, astăzi, în această zi deosebită, când ne reunim la întâlnirea fiilor satului, să ne amintim de ei, să le cinstim memoria. Fie ca acest moment de comemorare să fie totodată o sărbătoare a unităţii comunităţii şi a respectului faţă de memoria celor care ne-au precedat.
Foto Google maps
Citește și

