Sanda Viţelar
Un raport secret din 2 mai 1988 dezvăluie amploarea aparatului de supraveghere construit de Securitate în jurul Bisericii Ortodoxe Române. Datele din raport sunt naţionale: preoţi, ierarhi, călugări şi studenţi la Teologie din întreaga ţară erau verificaţi, urmăriţi sau racolaţi. Alte documente din acelaşi dosar arată însă că mecanismul funcţiona, cu mult înainte, şi în actualul judeţ Mureş.
La nivel naţional, Biserica Ortodoxă Română avea atunci 12.342 de biserici, aproximativ 8.500 de preoţi, 103 aşezăminte monahale şi peste 2.000 de călugări şi călugăriţe. Securitatea consemna: „La subproblema Cultul ortodox, baza de lucru este formată din 1.220 de persoane, din care 61 lucrate în D.U.I. şi 1.159 în supraveghere informativă”. Alte 1.073 de persoane din rândul clerului erau urmărite pe diferite „linii de muncă”, în special pentru presupuse antecedente legionare.
Controlul era susţinut de o reţea impresionantă de informatori: „Activitatea informativ-operativă în subproblema Cultul ortodox este asigurată cu 1.051 surse”. Nici aceasta nu îi mulţumea însă pe şefii aparatului represiv: „Reţeaua informativă este puţină, iar o parte din sursele existente sînt făţarnice, nu dau informaţii de securitate”. În numai doi ani, 736 de preoţi călătoriseră în străinătate, iar 115 dintre ei erau surse care, la revenirea în ţară, furnizau informaţii Securităţii.
În Mureş, supravegherea clerului era organizată încă din primii ani ai regimului comunist. Un document întocmit în 1965 de Direcţia Regională Mureş Autonomă Maghiară – Secţia Raională Târnăveni arată că dosarul de problemă nr. 798 fusese deschis la 5 iunie 1961 asupra „elementelor suspecte din cadrul cultului ortodox din raza raionului Tîrnăveni”. În acest dosar fuseseră urmărite informativ 25 de persoane. Dosarul cuprindea 103 file şi a fost închis doar pentru că persoanele respective urmau să fie supravegheate în alte evidenţe ale Securităţii.
Un alt raport regional îl menţionează pe preotul Teodor Ciuruş din Târgu Mureş, despre care Securitatea susţinea că, în ianuarie 1950, le-ar fi spus credincioşilor că „în curînd se va schimba situaţia” şi că Occidentul se pregătea militar. Documentul consemnează şi o adunare a organizaţiei interzise „Oastea Domnului”, organizată la 7 octombrie 1956, la Oarba de Mureş, raionul Luduş, la care ar fi participat aproximativ 25 de persoane. Relatările reprezintă versiunea Securităţii şi nu trebuie confundate cu fapte stabilite printr-o cercetare independentă.
Într-un caz din noiembrie 1956, preotul ortodox Ioan Oltean din Berea, raionul Târgu Mureş, era acuzat că, referindu-se la Revoluţia din Ungaria, ar fi declarat că „a venit momentul ca şi poporul nostru să scuture jugul de pe gît”. Preotul Constantin Teodor din Moşuni apărea şi el în documentele Securităţii, fiind acuzat că ar fi cântat melodii interzise şi ar fi rostit „Trăiască România Mare neîntregită”. Pentru poliţia politică, asemenea afirmaţii justificau concluzia că activitatea clericilor „prezintă mare pericol Securităţii Statului”.
Documentele arată că supravegherea religioasă nu s-a oprit nici în ultimii ani ai comunismului. În 1988, Securitatea a consemnat inclusiv două vizite ale secretarului II al Ambasadei Marii Britanii la biserica reformată din Sângeorgiu de Pădure, unde diplomatul discutase despre posibila demolare a clădirii şi despre mormântul contesei Claudia Rhédey. De la dosarele preoţilor ortodocşi din Târnăveni şi Târgu Mureş până la urmărirea contactelor diplomatice din Sângeorgiu de Pădure, Mureşul apare astfel ca parte a unei operaţiuni naţionale prin care regimul încerca să controleze viaţa religioasă până la nivelul fiecărei comunităţi.
Securitatea nu se limita la urmărirea clericilor consideraţi ostili, ci urmărea să pătrundă în instituţiile care pregăteau viitoarele generaţii de preoţi. Planul pentru 1988 prevedea „asigurarea informativă” a seminariilor şi institutelor teologice, de la cadrele didactice până la studenţii din fiecare an de studiu. În paralel, ofiţerii trebuiau să stabilească relaţii operative cu conducătorii eparhiilor şi mitropoliilor, precum şi cu membrii administraţiei patriarhale.
Conducerea Bisericii se afla sub o supraveghere şi mai atentă. Raportul cerea ca patriarhul şi ceilalţi înalţi ierarhi să fie controlaţi cu ajutorul unor „mijloace speciale”, instalate în birourile sau spaţiile în care aceştia purtau discuţii. Formularea birocratică ascundea, în realitate, folosirea interceptărilor şi a tehnicii operative: „Este necesar ca – periodic – să avem asigurate aceste persoane cu mijloace speciale, care vor fi introduse în locurile unde îşi desfăşoară activitatea”.
Teama regimului era alimentată şi de posibilitatea ca Biserica să devină o voce publică împotriva abuzurilor. Raportul reproducea o intervenţie difuzată de Radio Europa Liberă, potrivit căreia Biserica putea „să acţioneze ca instituţie critică, contra situaţiei actuale” şi să contribuie la emanciparea oamenilor faţă de totalitarism. Aceeaşi intervenţie îi atribuia responsabilitatea de a apăra „spiritul deschis al individului, libertate, opoziţie faţă de nedreptate” – exact valorile pe care aparatul represiv încerca să le ţină sub control.
Securitatea suspecta că diplomaţii străini încercau să îi influenţeze pe conducătorii ortodocşi. „Patriarhul şi alţi prelaţi sînt studiaţi şi cultivaţi de către diplomaţi, pentru a-i determina să adopte poziţie duşmănoasă sau să creeze o breşă”, se arată în raport. Ca răspuns, ofiţerii propuneau recrutări noi, verificarea informatorilor consideraţi nesinceri, trimiterea unor surse în alte judeţe şi folosirea relaţiilor cu reprezentanţii cultelor inclusiv pentru acţiuni de influenţare şi dezinformare.
Citește și