Valeriu Russu
În perioada 25-27 septembrie, zeci de ferme, gospodării şi producători locali din Harghita și vor deschide porțile pentru vizitarea lor de către turiști. Este o repetiție generală pentru anul 2027, când județul devine Regiune Gastronomică a Europei.
„Open Farm” este un proiect prin care Visit Harghita își propune să aducă publicul mai aproape de viaţa rurală, de gusturile locale şi de agricultura sustenabilă. Vizitarea acestor obiective, care a mai avut o primă etapă similară în primăvară, este o repetiție generală a contextului în care județul devine anul viitor Regiune Gastronomică a Europei, a arătat șeful Visit Harghia, Szabo Karoly:

”Participanții vor avea ocazia să descopere activitatea de zi cu zi a fermelor, să întâlnească producătorii locali, să afle cum sunt realizate și din ce ingrediente aceste produse. Programele sunt pentru familii, pentru degustări, interacțiune cu animale, demonstrații. Noi în total avem 33 de ferme și de gospodării, ca centre de vizitare.
Dintre acestea 15 astfel de unități o să aibă porțile deschise. Avem ferme unde copii pot mângâia, pot interacționa cu animalele. Avem unități care procezează un tip de aliment de panificație, sau prelucrarea fructelor, unde pot degusta suc de mere, sau atelier de brânzeturi.
Simbolul turismului harghitean, un fluture
Consilul Județean și Visit Harghita au conceput un sistem de clasificare și o siglă corespunzătoare, pentru restaurantele și unitățile de alimentație din județ, denumite ”mirmidone” după numele unei specii de fluture protejat din județ, a explicat Szabo Karoly: ”Unitățile selectate trebuie să respecte anumite criterii în legătură cu materiile prime, cu gastrocultura locală. Am cerut ca ele să aibă cooperări concrete cu producătorii locali pentru că fără aceștia nu putem să vorbim de o gastronomie locală reală.

Am mai cerut să folosească și ingrediente din surse locale, precum băuturi alcoolice sau nealcoolice, să aibă un meniu sezonier, și să aibă în meniul lor elemente din ”signature dish Harghita” lista de 45 de elemente pe care am creionat-o. În total am certificat 59 de astfel de unități, 55 fiind din județul Harghita și 4 din județul Covasna”.
Szabo Karoly mai spune că desemnarea județului ca Regiune Gastronomică a Europei, este practic prima încercare serioasă de internaționalizare a turismului din Harghita, astfel că pe partea de comunicare, s-a cerut meniu multilingv fermelor, gospodăriilor şi producătorilor, pe siteul Visit Harghita va exista o hartă a obiectivelor, respectiv trasee tematice legate de gastrocultură.
Citește și

