Cea de-a 11-a ediție a conferinței „Eu și Copilul” a avut loc sâmbătă, 26 septembrie, la Palatul Culturii din Târgu Mureș, în fața unei săli pline. Peste 400 de părinți, cadre didactice și specialiști au rămas timp de aproximativ cinci ore și jumătate alături de invitații ediției, pentru o zi dedicată educației, sănătății și vieții de familie.
Oana Moraru și Simona Gherghe, două dintre cele mai îndrăgite prezențe ale seriei „Eu și Copilul”, au construit unul dintre cele mai ample momente ale zilei, într-un dialog despre educație, relația părinte–copil, școală și provocările cu care familiile se întâlnesc în diferite etape de creștere.


Prof. univ. dr. Dan Vodnar a adus în prim-plan sănătatea alimentară în familie. Zahărul și sursele sale ascunse, alimentele ultraprocesate, miturile legate de hormoni și consumul de carne, citirea corectă a etichetelor și obiceiurile alimentare formate în familie s-au numărat printre temele discutate, cu accent pe alegeri informate și realiste pentru copii și părinți.

Programul a inclus și intervenții dedicate unor teme punctuale de sănătate și prevenție. Dr. Elen Crăciun, medic de familie, a vorbit despre prevenția medicală în familie, cu accent pe importanța vaccinării HPV, iar Cezara Clocoțan, fondator DermaConcept, a adus în discuție sănătatea pielii, acneea și problemele dermatologice întâlnite în rândul copiilor și adolescenților.
Educația timpurie a avut, la rândul ei, un moment dedicat, alături de Mihaela Zdrenghea, specialist în educație timpurie, Fundația Montessori Cluj.


„Târgu Mureș ne-a confirmat că există un public foarte interesat de astfel de întâlniri și, mai ales, dispus să acorde timp unor conversații serioase despre educație și sănătatea familiei. Faptul că am avut alături peste 400 de oameni, care au rămas cu noi timp de cinci ore și jumătate, spune mult despre această comunitate. Pentru noi, ediția a 11-a a fost o reală bucurie. Le mulțumesc invitaților, publicului și tuturor partenerilor care au avut încredere în proiect și au contribuit la această ediție.”, a declarat Adelina Mihnea, fondator și organizator „Eu și Copilul”.

Ediția de la Târgu Mureș a fost susținută de o comunitate importantă de parteneri locali și naționali. Printre partenerii principali s-au numărat DermaConcept, Montessori Mureș, MSD România, Gerovital, Fragedo by Transavia, Dr. Holhoș – Rețeaua de Oftalmologie, Catena, Centrul Medical de Pediatrie Vital Ped, Editura Gama și De’Pepe Studio de Design, alături de alte companii și organizații care au ales să susțină misiunea „Eu și Copilul” și întâlnirea directă dintre specialiști, părinți și comunitate.
„Eu și Copilul” este o serie de conferințe dedicate părinților, cadrelor didactice și specialiștilor, care aduce împreună perspective din educație, psihologie și sănătate.
Citește și

