A mai picat un posibil premier cu toți oamenii pe care i-ar fi vrut în cabinet. Dacă nu am fi fost în situația actuală, Mureșan ar fi fost probabil premier. Nu spun neapărat că ar fi fost unul bun. Nu știu dacă am avut premieri buni până acum. Sau, poate, cei mai răi au fost și cei mai buni. Asta va stabili istoria. Însă până atunci e datoria noastră să răspundem unei întrebări simple: cum am ajuns aici?
Sau alteia, la fel de simplă: cine e de vină că am ajuns în punctul în care oameni capabili sunt amestecați cu fel de fel de incapabili și, conjunctural, terfeliți doar pentru că ne place populismul. Oare vom trece vreodată de la populism la acțiune? Oare vom mai reuși să trezim poporul și să îi dăm speranță? Nu vorbe goale! Nu lozinci!
Ci încredere în propriile-i forțe și în capacitatea de a se reinventa?! E drept, pentru asta e nevoie de vizionari, dar, ca în credință unde se spune că puterea rugăciunii în grup este mai mare decât cea a unui om singur, poporul poate să nască vizionari chiar dacă aparent nu îi are! Îi trebuie însă încredere în sine. Iar așa probabil și cei ce se vor pune în frunte vor deveni credibili! Altfel ne vom trezi peste 10-20 de ani în aceeași situație ca astăzi întrebându-ne cum am ajuns să nu facem nimic. Nici pentru noi, nici pentru viitor.
Și nimeni nu ne va putea răspunde, iar noi vom dori să fim credibili în fața generațiilor care vor veni însetate să ne ceară socoteală. Și vom duce astfel mai departe obsesia credibilității pe care nu o vom putea atinge, la fel de populiști ca ieri sau ca mâine, doar de dragul adulatorilor sau al voturilor dătătoare de putere! Pentru că lucrurile sunt simple: PNL are premierul, care e și președintele partidului, iar Nicușor Dan este dator PNL-ului, zice el, pentru că e la Cotroceni. Așa o fi.
Însă PNL, știind că nu are cum să-și impună noul premier de unul singur, după ce a înghițit de atâtea ori broasca, pentru a deveni credibil din nou, ar fi trebuit să joace cartea devotamentului pentru țară și să facă din nou un compromis cu PSD. Poate un premier de la UDMR. Poate chiar unul susținut și de PSD și de PNL.
De ce nu?! Doar sunt frați împotriva naturii deja de ani întregi așa-zișii liberali cu așa-zișii social-democrați! Nu-i așa?! Iar de dragul țării ar fi trebuit deja să facă acest compromis. Poate și PSD la fel. Însă, obsedați de a fi credibili în fața nucleului dur care le susține, cele două partide se încăpățânează să joace cartea neputinței și am impresia că o vor duce până la capăt. Căci de furat la fel se fură, iar de dat socoteală nu prea mai are cine să dea.
Și când va fi nevoie, dacă o fi vreodată, vor juca din nou cartea populismului în locul celei a acțiunii. Și, dacă nu ei, atunci pseudo-opoziția care va fi exact ce sunt acum PSD și PNL, dar fără UDMR. Deocamdată. Pentru că e mult mai ușor să fii pe placul poporului decât să fii păstorul poporului! E mult mai ușor să dai pâine și circ gloatei, decât să îi deschizi ochii și să îi arăți cum poate să pună belșugul în propria-i gospodărie!
Și asta e vizibil din avion, la noi, la români! Pentru că ne place să dăm din gură, dar să nu prea facem nimic! Vă amintiți, sunt sigur, la inundații, în anii trecuți, cum sinistrații la bar așteptau să scoată Armata sau Jandarmeria apa din gospodăriile lor? Asta este de fapt starea perpetuă a națiunii noastre care vrea „o țară ca afară” dar care, când îi ceri acțiune îți întoarce spatele. E însă obsedată să fie crezută când plânge cu lacrimi de crocodil. Am dreptate?
Poate greșesc, dar pentru tot ceea ce ni se întâmplă nu-s de vină nici aginturili, nici securitatea și nici vecinii! Noi înșine suntem vinovați pentru că nu trecem la acțiune! Nu ne plac partidele, deci nu intrăm în ele să le schimbăm, deși partidele trebuie să fie expresia noastră, a tuturor! Noi stăm pe tușă, chibițăm, iar apoi găsim vinovați!
Și vrem să ne creadă toată lumea că am făcut tot ce am putut pentru țărișoara asta. Dar nu am avut noroc. Până și istoria probabil va scrie despre asta. Nu despre obsesia credibilității, ci despre faptul că nu am reușit să trecem de la populism la acțiune. Nici în plan macro, dar nici micro, local. Pentru că, mereu, dacă se face ceva vom fi împotrivă, iar dacă nu se face vom comenta. Părerea mea.
Adrian Armand Giurgea
Citește și