Am coborât la 13 metri sub centrul Târgu Mureșului. Cum va arăta parcarea cu 292 de locuri
Primarul municipiului Târgu Mureș, Soós Zoltán, a susținut, astăzi, o conferință de presă pe șantierul parcării subterane din fața fostului Hotel Parc. După declarația de presă și răspunsurile oferite jurnaliștilor prezenți, edilul, alături de reprezentanții antreprenorului, Geiger, și de reprezentanții presei, a coborât până la cota -13, unde va fi amenajat cel mai de jos nivel al parcării.

Primarul a oferit o serie de informații de natură tehnică privind construcția, dar și detalii despre modul în care va funcționa viitoarea parcare.

„Este cea mai mare construcție de adâncime din Târgu Mureș din istoria recentă și cea mai mare structură care s-a făcut vreodată în oraș. Va fi o parcare cu 292 de locuri și o construcție care va fi integral realizată subteran, cu 10.000 de metri pătrați suprafață desfășurată. Valoarea investiției se ridică la 42 de milioane de lei, iar termenul final de predare este 7 iulie 2027. Deci, anul viitor vom putea inaugura împreună această investiție importantă. Ceea ce se vede actualmente este rezultatul unor lucrări complexe și, desigur, e bine să vizităm o mare parte”, a spus Soós Zoltán.

Edilul a oferit și detalii despre lucrările executate până în prezent și despre amploarea structurii aflate în construcție.

„Aceste lucrări nu vor fi vizibile când se va preda investiția. Au fost aduse la Târgu Mureș, cu ocazia acestei investiții, mai multe echipamente speciale de foraj. Sunt pereți mulați, de 19 metri adâncime, și avem încă 45 de piloți forați, la 36 de metri lungime, care vor ancora structura. Se vor degaja în totalitate 30.000 de metri cubi de pământ. Deja 23.000 de metri cubi sunt excavați, deci mai avem puțin și o să avem groapa finalizată. Acum vedeți începerea lucrărilor de beton armat pe fundul acestei structuri și se va vedea, desigur, cum prinde contur toată structura”, a declarat primarul.

Vor fi folosiți aproximativ 10.000 de metri cubi de beton și aproape 1.000 de tone de oțel.

Parcarea va avea 292 de locuri, un număr pe care primarul l-a comparat cu totalul locurilor de parcare existente în prezent în zona zero a municipiului.

„Înseamnă aproape numărul parcărilor din Târgu Mureș pe care le avem în zona zero, unde sunt în total, pe 12 străzi, 360 de locuri de parcare, dar ocupă foarte mult loc și, desigur, încetinesc semnificativ traficul. Asta înseamnă și concentrarea și eficientizarea, dar și fluidizarea traficului în zona centrală, iar această investiție, de fapt, va permite transformările pornite: străzile Enescu, Primăriei, Piața Bolyai, zona centrală – Piața Trandafirilor (n.n.) și Bulevardul 1 Decembrie. Toate aceste lucrări nu se puteau realiza fără etapa asta, care este etapa de pornire, putem să zicem, punctul de pornire zero”, a mai declarat primarul jurnaliștilor prezenți pe șantier.

Referitor la regimul în care va fi operată parcarea, edilul a spus că aici vor putea fi lăsate mașinile inclusiv pe timpul nopții și pentru perioade mai lungi pe parcursul zilei. Va exista un sistem de taxare separat, probabil corelat cu cel al zonei zero, iar în mai multe puncte din zona centrală vor fi amplasate panouri care vor afișa în timp real numărul locurilor disponibile.

„Vor putea parca mașinile și pe durata nopții și mai multe ore pe durata zilelor, deci probabil va fi un sistem de taxare pe ore, corelat cumva cu zona zero, dar o să aibă un regim separat”, a explicat Soós Zoltán.

IMAGINI VIDEO

Cum va arăta parcarea subterană

Potrivit planșelor tehnice prezentate pe șantier, parcarea este proiectată pe patru niveluri subterane, S1, S2, S3 și S4. Nivelul inferior ajunge la cota de aproximativ -12,30 metri, ceea ce explică amploarea excavației actuale.

Circulația autovehiculelor între cele patru niveluri se va realiza printr-un sistem de rampe interioare, planșele indicând traseele și sensurile de deplasare. Parcarea este organizată în jurul unor culoare de circulație, cu locuri dispuse pe laturile acestora.

Planșele tehnice indică mai multe configurații ale locurilor de parcare, cu lățimi de 2,30 și 2,50 metri și lungimi de aproximativ 5 metri, fiind prevăzute separat și locuri adaptate persoanelor cu dizabilități.

În proiect apar, de asemenea, locuri pentru încărcarea automobilelor electrice, marcate distinct în planșe.

Parcarea va avea scări și căi de evacuare distribuite în mai multe puncte ale construcției, care vor asigura legătura între cele patru niveluri și exterior. În planșe apar mai multe nuclee de circulație verticală, precum și spații tehnice.

La interior, proiectul prevede folosirea predominantă a betonului aparent, iar planșele de arhitectură stabilesc inclusiv codurile cromatice pentru diferite elemente ale parcării, între acestea RAL 2010 și RAL 8023.

La suprafață, parcarea va rămâne practic ascunsă în subteran, planșele în secțiune indicând amenajarea terenului deasupra structurii. Accesul auto se va realiza printr-o rampă care va coborî de la nivelul străzii către primul nivel subteran.

Dragoș Bardoși / Sanda Vițelar

GALERIE FOTO

CITEȘTE ȘI