Cu gandul la apropiatele Sarbatori de Pasti

Distribuie pe:

In inaltii munti ai tarii, roua diminetilor racoroase a prins a "spala�
greaua rugina a zapezilor iernii, lasand loc ivirii ierburilor si florilor
primaverii, ca si inceperii unui spectaculos acai cinegetic din golurile
alpine ale "Fancelului� muntilor Gurghiului, cel al rotitului cocosului de
munte. Este si anotimpul sosirii, pe la cuiburile lor, din indepartatele tari
calde, a celor mai intarziate stoluri de berze albe si de randunele.
Incheierea venirii lor vestindu-ne ca, in curand, potrivit randuielilor
crestinesti ale romanilor ortodocsi si greco-catolici, clopotele de arama
ale bisericilor vor inceta sa mai bata, peste prelungul lor ecou urmand
sa se suprapuna ritmata toaca a bataii lemnelor cantatoare ale cerului.
Fi-vor atunci zilele de rugaciune si de inchinare ale Saptamanii Mari a
Patimilor, prevestitoare ale Invierii Domnului Iisus Hristos. Dupa care
iarasi va rasuna dulcea tanguire a clopotelor sfintelor lacasuri.
Asadar, am intrat in perioada in care ne vom nevoi si mai mult in a
respecta canoanele Postului Mare al Pastilor, trudindu-ne ca de sfanta
sarbatoare a Intrarii Domnului in Ierusalim (Floriile, duminica, 13 aprilie),
sa incheiem primenirea bisericilor, caselor de locuit, gospodariilor, ulitelor
satelor si strazilor oraselor. In vreme ce vrednicile gospodine vor pregati
framantatul aluatul painilor si a cozonacilor, ca si inrositul oualor de
Pasti, urmand ca din bucatarii sa razbata imbietoarele arome ale celor
mai alese bucate.

Lasă un comentariu