Daily Archives: 9 iunie 2021
-
Între 11 și 13 iunie, pe Piațeta Cetății din Târgu-Mureș, va avea loc, cea de-a 13-a ediție a Târgului Cetății.
-
De Ziua Mondială de Luptă împotriva Cancerelor de Sânge, Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer din România (FABC)
-
Într-o emisiune recentă, televizată, s-a făcut o scurtă analiză comparată a prețurilor apartamentelor, care, față de anul trecut
-
Un raport cu privire la originile COVID-19, realizat de un laborator național guvernamental american, a conchis că ipoteza “scăpării”
-
Când ne îndrăgostim, zodia în care ne-am născut are un rol important în dezvoltarea sentimentelor de iubire, dar și atunci când dorim
-
Țarul Nicolae, născut la 6 mai 1868, a devenit în 1881, când tatăl său Alexandru al III-lea era țar, țarevici (moștenitor al tronului).
-
Agenția Statelor Unite pentru Medicamente (FDA), citată de descopera.ro, a aprobat, după aproape 20 de ani, un nou medicament
-
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Irineu al Alba Iuliei, marți, 1 iunie a.c., începând cu ora 11.00, la invitația
-
Un perete al cascadei Bigăr din Parcul Național Cheile Nerei - Beușnița, cu o înălțime de aproximativ 4 metri, s-a surpat luni, 7 iunie
-
Președintelui Statului Israel, Reuven Rivlin, a fost primit, marți, la Palatul Cotroceni, de către președintele Klaus Iohannis.