Daily Archives: 12 martie 2022
-
SOCIETATEA SCRIITORILOR MUREŞENI – Editura ARDEALUL Târgu-Mureş Vă invită să participaţi la lansarea volumelor de publicistică
-
Pe strada Brașovului și strada Vulturilor din municipiul Târgu-Mureș, sacii cu resturi vegetale așteaptă să fie ridicați de peste o lună.
-
Azomureș, în parteneriat cu revista Profitul Agricol, a organizat miercuri, 9 martie 2022, o masă rotundă cu tema “Securitatea
-
În ultimele zile, cântăreața ucraineană, Jamala, a susținut concerte în orașe din Germania și România. Pe contul sau de Instagram
-
Vedeta de la Hollywood, Leonardo DiCaprio, a donat o sumă impunătoare Ucrainei, aflată în război cu Rusia. Potrivit GSA News
-
Actorul ucrainean Pasha Li a murit pe 6 martie 2022, din cauza bombardamentelor din Irpin. Prietena sa, cântăreața Kamaliya
-
Serialul în care a jucat președintele Ucrainei se bucură actualmente de o popularitate foarte mare. Serialul “Slujitorul poporului”
-
În calendarul popular cu dată mobilă, o adevărată serie de personaje folclorice “rele” domină prima săptămână a Postului Mare.
-
Federația Română de Fotbal (FRF) a anunțat punerea în vânzare a biletelor pentru meciul amical România - Grecia, programat
-
Simbolul dragostei în secolul XII, lăcrămioara anunța sosirea timpului frumos. Se mai spunea și că, pentru a-și face nunta