Daily Archives: 5 mai 2022
-
Mureșeanca Fángli Henrietta a primit titlul de sportivul debutant al anului a Universității din Houston! Sportiva legitimată
-
Contractul de delegare a gestiunii prin concesionare a serviciului de transport local public de persoane prin curse regulate
-
Direcția informare și relații publice a Ministerului Apărării Naționale (M.Ap.N.), cu sprijinul Comandamentului Forțelor pentru Operații
-
Instituția Prefectului - Județul Mureș a organizat, marți, o serie de discuții cu instituțiile sanitare din județ pentru reducerea timpilor
-
Președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, a fost ales președinte al Grupului PRO-America. Funcția a fost ocupată până acum
-
SRI a luat act de declarațiile politice rostite azi în Parlamentul României în care a fost invocat Serviciul în contextul numirilor
-
Sunt acum doi oameni de zăpadă care cântă și spun versuri printre stele și îngeri, în lumina sfântă a divinității.
-
Ieri, 4 mai, Înalta Curte de Casație și Justiție a afișat sentința în dosarul 95/43/2019 și a menținut sentința Curții de Apel Târgu-Mureș
-
În Livezeni ansamblurile rezidențiale noi sunt recepționate cu utilități și drum asfaltat. Când vom avea asemenea reguli și în Corunca?
-
Dacă în Ucraina se desfășoară un război în sensul adevărat al cuvântului, la noi are loc un alt fel de război - unul informațional