-
RESTITUIRI - ROTONDA SCRIITORILOR DIN CIȘMIGIU
În ziua de 27 iunie 1943, a fost inaugurat, în Cișmigiu, ansamblul de statui “Rondul Roman”, reprezentând busturile unor scriitori -
CEASUL SOLSTIȚIULUI DE-ACUM
Nu vă mirați
dacă n-am timp
să mă opresc cu voi pe drum,
-
“CONTEMPORANUL”, LA CENTENAR
S-au împlinit, în ziua de 3 iunie, 100 de ani (1922) de când Ion Vinea edita, la București, revista avangardistă “Contemporanul”, -
MARATON TEATRAL
Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu este unul dintre cele mai importante festivaluri de teatru și artele spectacolului -
EXPOZIȚII DE PICTURĂ ÎN TÂRGU-MUREȘ
Cu ocazia Zilelor târgumureșene, membrii Asociației Artiștilor plastici Mureș au organizat o serie de evenimente, după cum urmează: -
ȘI LA TÂRGU-MUREȘ, ZIUA DRAPELULUI NAȚIONAL
Data de 26 iunie a fost proclamată, prin Legea nr. 96 din 20 mai 1998, Ziua drapelului național. Conform art. 12 din Constituția României -
CARAVANA UNTOLD PENTRU DONARE DE SÂNGE VA FI MÂINE ȘI POIMÂINE ÎN TÂRGU-MUREȘ
Cea mai longevivă campanie de donare de sânge din țară, BLOOD NETWORK, inițiată de organizatorii UNTOLD și Neversea -
SECOND HAND ȘI SĂRĂCIE
Printr-o știre scurtă, populația României a fost informată că s-au achiziționat 16 avioane vechi de la armata norvegiană, care, după reparații -
AMBASADORI AI TRADIȚIILOR MUREȘENE, ÎN ITALIA
Tradițiile și portul popular românesc sunt sărbătorite, la acest sfârșit de săptămână, în Italia, în cadrul unui eveniment de anvergură -
UN PACIENT A RĂMAS FĂRĂ VEDERE DUPĂ CE MEDICII I-AU SCOS, DIN GREȘEALĂ, OCHIUL SĂNĂTOS
Un pacient a rămas fără vedere după ce ochiul sănătos i-a fost îndepărtat greșit în locul celui bolnav, în timpul unei intervenții chirurgicale