Daily Archives: 10 august 2022
-
Consiliul Național al Românilor din Ucraina (CNRU) a solicitat din nou autorităților ucrainene să recunoască inexistența “limbii moldovenești”
-
România găzduiește, în premieră, un eveniment de Ultramaraton, “Transylvania 6 Days”, cea mai lungă competiție de alergare
-
Radio Europa Liberă, ediția de Ungaria, a dezvăluit cine este adevăratul patron al lui Sepsi Sfântu Gheorghe. Oficial, Laszlo Dioszegi
-
La 14 iulie 1714, Academia de Științe din Berlin avea să-l înscrie între membrii ei pe principele moldav Dimitrie Cantemir, acesta devenind
-
Deputatul PSD de Mureș, Dumitrița Gliga, ne-a declarat, ieri, că s-au făcut noi pași, importanți, înspre finalizarea Hidrocentralei
-
* “Dumnezeu este cel mai important cuvânt al fiecărei limbi. Foarte interesant este traseul acestui cuvânt până la limbile de origine latină
-
Aproximativ 50% dintre români apreciază că situația lor financiară s-a înrăutățit față de anul trecut, iar 38% au anticipații pesimiste
-
În perioada 9 - 14 august se desfășoară, în Târgu Mureș, cea de a 17 a ediție a Festivalului Internațional
-
Băncile au cam sărit calul cu indicele ROBOR și s-au dus în sus mult mai mult decât rata de politică monetară, a declarat, marți
-
Interimar al Senatului, Alina Gorghiu, a declarat, luni, că în interiorul PNL nu s-a discutat despre o remaniere, subliniind că aceasta