Daily Archives: 13 septembrie 2023
-
Scrisesem cândva - mai în glumă, mai în serios - că, dacă ne-am lua după suprafață și populație, la 1918, România s-a unit
-
O scrisoare de patru pagini, purtând semnătura celebrului autor american Ernest Hemingway (1899-1961), supraviețuitor a două
-
Vineri, 8 septembrie, a avut loc aniversarea Grupului Mavi Reghin prin sărbătorirea a 30 de ani de activitate a companiei
-
Actul eroic de la 13 septembrie 1848 reprezintă una dintre cele mai importante date din istoria armei pompierilor.
-
Premierul Marcel Ciolacu nu este de acord cu testarea în masă a elevilor pentru consumul de droguri, afirmând că o consideră
-
Chiar dacă intrăm în a doua decadă a lui septembrie, toamna pare departe. Temperaturile din această săptămână
-
În parohia Bobohalma, protopopiatul Târnăveni, s-a desfășurat a III-a ediție a Școlii de vară “Orașul și satul împreună”.
-
Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie “George Emil Palade” din Târgu Mureș a deschis luni, în mod festiv,
-
Puțină istorie: prin anii '50, în prima fază a cooperativizării socialiste a agriculturii - concretizată prin înființarea cooperativelor
-
* Cea de-a opta ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest Târgu Mureș se va desfășura în perioada 28 septembrie