DIVORȚUL SE MOȘTENEȘTE GENETIC?!

Distribuie pe:

Atunci când doi tineri se decid să își unească destinele prin căsătorie, ar trebui ca, pe lângă celelalte valori luate în calcul, să își studieze reciproc și istoricul familiilor din care provin, pentru a afla dacă există riscul unui divorț.

Cel puțin așa ne sfătuiesc cercetători americani de la Universitatea Virginia Commonwealth și cei suedezi de la Universitatea Lung care, în urma unui studiu, au ajuns la concluzia că divorțul în familie ar putea fi moștenit genetic.

„Se cunoaște faptul că în cazul unei familii în care părinții sunt divorțați, și copiii acestora vor avea tendința să renunțe mai ușor la o căsnicie, în viitor, decât copiii ai căror părinți încă trăiesc împreună. Acest lucru a fost pus pe seama mediului în care acești copii au crescut, dar și a faptului că divorțul a devenit o acțiune absolut normală pentru ei, ba chiar a constituit un exemplu.

Interesant este faptul că studiul nostru a constatat că legătura între divorț și părinții alături de care au crescut nu există pentru copiii adoptați, ceea ce înseamnă că există posibilitatea ca predispoziția spre divorț să se moștenească genetic. Astfel, probabilitatea divorțului pentru copiii adoptați se apropie mai mult de părinții lor biologici, decât de părinții lor adoptivi.

În prezent, cea mai mare parte a dovezilor privind motivul pentru care divorțul se desfășoară în familii, în generații diferite, indică faptul că, atunci când un copil crește alături de părinți divorțați, angajamentul și abilitățile interpersonale necesare pentru o căsătorie trainică scad considerabil.

Le sugerăm psihologilor specializați în terapie de cuplu să îi ghideze pe cei care apelează la ajutorul lor spre explorarea trăsăturilor de personalitate moștenite genetic, precum nivelul de negativitate și de toleranță ale celor doi parteneri, rezultate din familiile în care au crescut înainte de a se căsători", concluzionează oamenii de știință, citați de descopera.ro.

 

Lasă un comentariu