ȘTIINȚA, RELIGIA ȘI... RAȚIONALITATEA

Distribuie pe:

• “Știința este o manieră solidă, într-adevăr, de a studia lumea naturală. Știința nu este deosebit de eficientă în a face comentarii despre lumea supranaturală. Ambele lumi, pentru mine, sunt destul de reale și destul de importante. Acestea sunt cercetate în moduri diferite. Ele coexistă. Ele se luminează reciproc”.

***

• “Credința nu este dușmanul raționalității științifice, ci complementul ei perfect”.

***

• “Nici o observație științifică nu poate atinge nivelul dovezii absolute a existenței lui Dumnezeu”.

Francis Collins (1950-), fizician-genetician american, directorul Proiectului Genomului Uman. În această calitate, el a stat alături de președintele Bill Clinton în momentul anunțului privind una din cele mai mari descoperiri umane: Decriptarea și alcătuirea genomului uman. Formularea știrii din vara anului 2000, ce a făcut înconjurul lumii, a rămas memorabilă: “Astăzi învățăm limba în care Dumnezeu a creat viața”. În “Limbajul lui Dumnezeu”, autorul dezvoltă o impresionantă mărturisire de credință, respingând stereotipurile uzate ale ostilității între știință și religie, provocând cititorii să descopere o unitate a cunoașterii care cuprinde atât credința, cât și religia.

Autor de citate:

- “Dumnezeu a dăruit fiecăruia dintre noi o șansă de întrezărire specială a Lui în noi înșine”.

- “Complexitatea genomului uman ne duce cu gândul la creatorul lui”.

- “Nu există nici un conflict între un om de știință riguros și o persoană ce crede în Dumnezeu”.

Știința devine neputincioasă atunci când trebuie să răspundă la întrebări de felul:

“De ce a luat ființă universul? Care este sensul existenței omului? Ce se întâmplă după moarte?”

P.S. Newton (1642-1727), vestit matematician și astronom englez: “Acest minunat aranjament al soarelui, planetelor și cometelor nu poate fi decât opera unei Ființe atotputernice și inteligente… Această Ființă infinită guvernează totul, nu ca suflet al lumii, ci ca Stăpân al tuturor lucrurilor: din cauza acestei împărății, Dumnezeu se numește Pantocrator, adică Domnul totului. Un Dumnezeu fără suveranitate, fără providență și fără scop în operele sale nu ar fi decât destinul sau natura. Ori dintr-o necesitate metafizică oarbă, care este pretutindeni și totdeauna aceeași, nu s-ar putea naște nici o variațiune. Toată această diversitate de lucruri, creată după locuri, după timpuri, care constituie ordinea și viața universală, n-a putut să fie reprodusă decât prin cugetarea și voința unei ființe, care în mod necesar este existența însăși prin sine însăși”.

Lasă un comentariu