NU SUNT BANI, DAR AR PUTEA FI!

Distribuie pe:

Este vorba, desigur, de bugetul țării, care și anul acesta, poate mai mult decât în alți ani, nu numai că s-a născut greu, dar suscită nenumărate dezbateri și comentarii, care încă nu știm spre ce finalitate vor merge. Lipsa acută de bani este un fenomen cvazi-general și n-am auzit o țară, un guvern care să împace, deopotrivă, și capra, și varza, adică să-i mulțumească pe toți. Cu toate acestea, Bugetul oricărei țări constituie un instrument foarte important pentru influențarea bunului mers al societății, pentru orientarea și dezvoltarea economiei, dar și a celorlalte sectoare de activitate, printre care infrastructura, învățământul și sănătatea rămân prioritare. Iar dacă astăzi avem, în Europa și în lume țări dezvoltate, civilizate și foarte bine puse la punct structural, faptul se datorează felului în care se chivernisesc banii, modului în care sunt repartizați consumatorilor finali.

La noi, la români, din păcate, lucrurile stau cu totul altfel. Buget avem și noi, numai că eficiența acestuia sau gradul de influențare a mersului societății este slab, datorită proastei filozofii care stă la baza construcției acestuia. În cazul nostru, legile economice care guvernează bunul mers al societății nu-și au locul. Ele sunt sfidate și eludate, locul acestora luându-l arbitrariul, subiectivismul și primitivismul, după principiul celui cu pâinea și cuțitul în mână.

Se știe din capul locului că, dacă vrei ca într-o țară lucrurile să meargă bine, nu poți consuma mai mult decât produci. Ori, noi ignorăm acest lucru de 30 de ani. O altă lege de fier care trebuie respectată ar fi cea a repartiției veniturilor la cei care au pus umărul la realizarea lor: salariați, patroni, stat, după cantitatea, calitatea și importanța socială a muncii. De asemenea, salariile nu pot crește într-un ritm mai mare decât productivitatea muncii. La noi, aceste principii care ar trebui respectate cu sfințenie stau bine doar în cărțile de specialitate. Ele sună frumos în teorie, dar nu pot excede interesului electoral, al partidelor politice atunci când ele se află la putere. Aici e marea bubă. Acesta este viermele care roade pe dinăuntru și care produce putregai în societatea românească, virusul care stoarce seva națiunii și bulversează întregul organism social.

Sunt unele țări sărace în resurse, care, pentru a progresa și prospera, au fost nevoite să facă bani și din piatră seacă. Și au făcut. Având o țară nu numai frumoasă, dar și foarte bogată, cu resurse de tot felul la îndemână, românilor nu li se cere acest efort, iar dacă noi ne-am valorifica cu chibzuială această zestre primită de la Dumnezeu, am putea produce bani cu ghiotura și am fi în fruntea tuturor. De altfel, nici nu credem că suntem atât de lipsiți de bani. Sărăcia noastră vine de altundeva, dinăuntrul nostru. Lucrul acesta se datorează modului incalificabil în care oficialitățile gestionează acești bani, deși n-am putea spune că n-am avea experiență în acest sens, pe care românii au trăit-o pe propria piele, și nu de multă vreme. Să ne gândim la modul foarte riguros în care au fost gestionați banii țării, pe vremea lui Ceaușescu, care pentru dezvoltarea acesteia aloca , an de an, cel puțin 30 la sută din venitul național pentru investiții și dezvoltare, și încă mai rămâneau și pentru altceva, și nimeni n-a murit de foame. Câte lucruri nu s-au realizat atunci în absolut toate domeniile. De la fabrici, combinate și uzine, la orașe întregi, școli și spitale, stațiuni de odihnă și de agrement, și la ce nivel de dezvoltare a ajuns țara atunci. Aceasta, pentru că fiecare leu era urmărit cu rigurozitate în drumul său spre Buget, contabilizat ca atare, și apoi alocat cu destinații foarte precise. Ce facem noi astăzi cu banii? Conform statisticilor, 85 la sută se duc pe salarii și pensii, pe tot felul de sporuri, dar nu tocmai acolo unde trebuie. Atunci, ce mai rămâne pentru dezvoltare? La noi, acum, drumul banilor este foarte întortocheat, astfel încât de la producerea lor până la utilizare trec prin nenumărate vămi, unde ei sunt atât de mult sifonați, încât, dacă în buget ajung în proporție de 30 la sută este încă bine. Să avem în vedere, în acest sens, numeroasele canale ale economiei subterane prin care aceștia se scurg în alte direcții, adică în buzunarul mafioților de stat și de partid, dar nu fără știrea celor care le stau de veghe. Apoi, corupția deșănțată, unde, odată banii însușiți, nu se mai recuperează. Proasta lor gestionare la utilizator, adică la beneficiar, căruia, de cele mai multe ori nu-i prea pasă de modul în care-i cheltuiește, încărcând copios nota de plată la final, este o altă mare problemă. Ca urmare, nu cred că a existat vreun proiect de anvergură care s-a finalizat mai ieftin și mai repede decât era prevăzut. De notorietate rămâne, de asemenea, insuficienta colectare a impozitelor, mai ales de la marii datornici, și nu în ultimul rând dezmățul partinic în lansarea cu dedicație a pomenilor electorale, fără a mai vorbi de sinecuri, nepotisme, aranjamente de partid și tot felul de cârdășii. Dacă am pune cap la cap toate acestea, adică dacă am lucra mai serios asupra economiei subterane, dacă am recupera milioanele și milioanele datorate statului, de la fiecare corupt, dacă am avea un sistem de colectare a impozitelor eficient și, nu în ultimul rând, dacă am plăti salariații țării, așa cum am amintit, adică după aport și importanța muncii desfășurate, cu siguranță România ar avea suficienți bani pentru de toate. Pentru investiții în suprastructură, unde stăm rușinos de prost, pentru sănătate și educație, pentru dezvoltarea tuturor ramurilor economiei, pentru un nivel de trai decent, îndestulător. Aruncatul banilor rezultați din truda unui popor, cu furca, dar nu oriunde, ci țintit electoral, după principiul cine împarte parte-și face, nu poate duce altundeva decât acolo unde suntem în prezent, creând nemulțumiri firești atât în rândul majorității salariaților, cât și al pensionarilor. Deși se știe, tot ca o lege de fier a economiei, că producția de servicii și bunuri materiale constituie baza existenței societății omenești, indiferent de regim și forma de proprietate, la noi prin legea salarizării, a lui Liviu Dragnea, din iulie, 2017, bugetarii, și aici avem în vedere funcționărimea în mod special, de la toate nivelurile, sunt cei mai bine plătiți. Din ce surse? Din banii rezultați din munca celor care produc efectiv. Se știe că produsele și serviciile pe care le consumăm se realizează în marea lor majoritate în sectorul privat. Cu toate acestea, conform Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză, în 2021 salariul mediu brut pentru angajații de la stat va fi cu 41 la sută mai mare decât la privat. Respectiv 7.147 lei față de 5.078 lei.

Recent, noul primar al municipiului Târgu-Mureș a dat publicității salariile angajaților instituției, mai precis ale celor 412 lucrători cu regim funcționăresc și ale celor 132 de la Poliția Locală. Aflarea lor a suscitat multe comentarii. Amintim, conform altei statistici, Primăria Târgu-Mureș ar avea în total 1.271 de angajați, fără cei de la Poliția Locală, înscriindu-se astfel printre cele mai încărcate aparate administrative din țară.

Din calculele făcute rezultă un salariu mediu brut lunar pe primărie, raportat la cei 413 funcționari, de 9.045 de lei, cu un maxim de 16.640 de lei, iar la Poliția Locală, 7.730 de lei, cu nu maxim de 15.882 de lei. Nu știm cum stăm acum cu salariul mediu brut pe județ, dar știm cât se câștigă la noi, la ziar. De 3-4 ori mai puțin. Dacă avem în vedere că în România funcționează 3.030 de primării, dintre care 2.685 de comune, 263 de orașe și 82 de municipii, și dacă la acestea mai adăugăm câștigurile celor din deconcentratele județelor, poliție, armată, jandarmerie, justiție, parlament, guvern, celelalte instituții centrale, președenție etc., ne dăm seama de marele efort pe care-l face economia națională pentru a plăti salariile, sporurile, indemnizațiile și alte favoruri ale unui astfel de aparat funcționăresc, care împreună cu lucrătorii din sănătate, învățământ, cultură și asistență socială se ridică la 1.249.000 de bugetari. Adică un sfert din salariații țării. În același timp, peste 630.000 de români cu normă întreagă primesc salariul minim pe economie, care brut se ridică la 2.300 de lei, și care în realitate este mult mai mic. Este evident că aceste răsturnări intenționate de valori, realizate cu scopuri electorale pentru a-și asigura cât mai mulți votanți la alegerile în devenire, creează nemulțumiri și falii la nivelul societății, atât în rândul salariaților cât și al pensionarilor, supuși aceluiași regim discreționar. Inechitate crasă, care în final duce la lipsa de bani pentru finanțarea corespunzătoare a tuturor sectoarelor de activitate. Această lipsă de echitate se materializează în nemulțumiri perpetue la nivelul individului, dar și într-o risipă necontrolată a banului, și care, în final, se contabilizează în statutul nostru de cetățeni săraci ai unei țări bogate, dar prost condusă.

 

Lasă un comentariu