RAPORT - GRUPAREA DE JANDARMI MOBILĂ MUREŞ


Categorie: Diverse
|
14-04-2018
Nr: 70
|
Autor: VIOLETA TEBAN
|

Efectivele Grupării de Jandarmi Mobile Târgu-Mureş au executat peste 1.300 de misiuni în primele trei luni ale anului în curs, au aplicat 450 de contravenţii.

Potrivit unui comunicat, conform atribuţiilor ce le revin, lucrătorii în bleu-jandarm au participat la peste 1.300 de misiuni, dintre care: 63 pe linia asigurării ordinii publice (la manifestări cultural-artistice, religioase, de protest, sportive ş.a.); 30 de misiuni de restabilire a ordinii (aplanare de conflicte, intervenţii la solicitare); 935 de misiuni de menţinere a ordinii publice (desfăşurate în mediul urban şi rural, atât independent, cât şi în sistem integrat, în zona instituţiilor de învăţământ, pieţe, târguri etc); 292 de acţiuni în cooperare cu alte instituţii (Poliţia, alte structuri M.A.I., organele care gestionează activitatea silvică şi piscicolă, D.N.A., B.C.C.O, executorii judecătoreşti); au fost puse în aplicare 29 de mandate de aducere a unor persoane, în calitate de învinuit sau martor.

Urmare a misiunilor derulate, în primul trimestru al anului 2018, jandarmii au aplicat 450 de sancţiuni contravenţionale, din care 308 avertismente scrise şi 142 amenzi, în cuantum de 34.100 de lei, precum şi o sancţiune complementară de interzicere a accesului pe stadioane, pe o perioadă de un an. Au fost întocmite actele de sesizare în vederea începerii urmăririi penale a 42 de autori, pentru comiterea a 34 de fapte susceptibile a fi infracţiuni, ca urmare a constatării unor fapte antisociale, în mod flagrant. Cele mai frecvente infracţiuni constatate au fost de furt, dar şi tâlhărie, tentativă de distrugere, nerespectarea unei hotărâri judecătoreşti etc.

În primele trei luni ale anului în curs, efectivele Grupării de Jandarmi Mobile Târgu-Mureş au acţionat, pentru prevenirea şi combaterea oricăror fapte care tulbură ordinea şi liniştea publică, în zona de responsabilitate teritorială care cuprinde judeţele: Alba, Bistriţa-Năsăud, Harghita şi Mureş.

 

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval