Francezii ştiu ce a făcut diferenţa cu ASA. „Jucăm de 3 ani împreună!"

Distribuie pe:

Antrenorul francezilor de la Saint-Etienne, Christophe Galtier, a fost modest la finalul primei manşe din turul al treilea preliminar al UEFA Europa League. Galtier a explicat, cum a pregătit acest prim duel cu elevii lui Vasile Miriuţă, dar şi care este capitolul la care s-a făcut diferenţa. „Este un rezultat foarte bun pentru noi. Cred că ceea ce a făcut diferenţa până la urmă a fost experianţa pe care o avem noi de trei ani încoace, perioadă în care am jucat cam în aceeaşi formulă, iar asta s-a văzut şi acum. Am fost extrem de eficienţi la şuturile de la distanţă, cunoşteam punctele tari ale adversarilor, dar şi pe cele slabe. Le-am spus băieţilor să îndrăznească să şuteze de la distanţă", a spus Galtier. Antrenorul celor de la Saint-Etienne spune că echipa sa va trata cu maximă atenţie şi partida retur. „Totul se poate întâmpla în fotbal, suntem cât se poate de conectaţi, echipa voastră poate marca goluri", a conchis Galtier.

Lasă un comentariu