CANCERUL GASTRIC (DE STOMAC)


Categorie: Social
|
13-05-2017
Nr: 91
|
Autor: Dr. MIRCEA GHERMAN, medic specialist de medicină generală
|

Etiologie

Prin modul de conservare și pregătire a alimentelor - afumarea și sărarea cărnii, a peștelui, ca și prin modul de preparare a acestora, în grăsimi încinse, la temperaturi ridicate, se ajunge la o încărcătură a alimentelor cu substanțe cancerigene. Apoi, un rol important îl au produsele tabagice, care se dizolvă în saliva și în sucul gastric al fumătorilor de țigarete. Componenta genetică a fost de asemenea incriminată în cancerogeneza gastrică, prin observarea unor focare familiale de cancer gastric. O incidență crescută se constată și la grupa de sânge A II.

Pe baza unor dovezi clinico-statistice experimentale a fost atribuit rolul în depistarea stărilor precanceroase următoarelor afecțiuni: gastrita cronică atrofică și trofică gastrică, gastrita hipertrofică, polipii gastrici, ulcerul gastric, stomacul operat prin vagotomie și rezecție gastrică. Ca factor de risc medical intră în discuție infecția cu Helicobacter pylori și arată o prevalență mult crescută a cancerului gastric. Apoi, tratamentul prelungit cu inhibitori ai secreției gastrice acide, prin supresia secreției gastrice - omez, omeprazol, omeran, ranitidină, controloc.

În diagnosticul precoce al bolii, gastroscopia și-a adus cea mai mare contribuție. Bolnavul se adresează medicului pentru suferința clinică de obicei necaracteristică, iar acesta trebuie să evoce neapărat diagnosticul de suspiciune de cancer gastric, urmând să-l infirme sau să-l confirme. Esențial pentru examinator este de a face o anamneză corectă și un istoric al bolilor și afecțiunilor heredo-colaterale (frați, părinți etc.).

Epidemiologie

Cancerul tubului digestiv este o afecțiune relativ frecventă în țările lumii, situându-se pe locul al patrulea în clasamentul tumorilor maligne, după cancerul pulmonar, de sân și colorectal. România se situează pe poziția de mijloc, atât în ce privește incidența, cât și morbiditatea. Raportul bărbați / femei este de 2/1. Ca frecvență maximă, atinge vârsta de 60 de ani (decada VI - VII). Durerea este constantă în formele avansate și este un simptom al neoplasmului la 80-85% din bolnavi cu diagnosticul confirmat.

Explorări paraclinice

- examenul radiologic - în deceniile anterioare - rămâne o investigare paraclinică de bază. Orice nișă gastrică (rană), chiar dacă are aspectul radiologic al unei răni ce apare în ulcerul gastric, trebuie considerată „suspectă" și recomandată gastroscopia bioptică;

- gastroscopia și biopsia gastrică - acuratețea diagnosticului este de 95 - 98% din cazuri;

Examenul sângelui poate arăta un anumit grad de anemie, VSH-ul mult crescut, cu valori peste 100 mm / 24 de ore, leucocitza, prezența hemoragiilor oculte în scaun, care se mențin constante.

Tratament

În ultimele decenii, tratamentul cancerului gastric a cunoscut manifestări profunde, legate atât de îmbunătățirea mijloacelor de diagnostic, cât și tactice. Tratamentul chirurgical are ca obiectiv vindecarea prin îndepărtarea organului purtător al tumorii, prin operația radicală, fie prelungirea duratei de viață prin operație paliativă - are o eficiență limitată în timp, dar creează numeroase beneficii imediate, prin îndepărtarea tumorii și a ganglionilor, se face o profilaxie eficientă a hemoragiilor secundare din tumoră, a sindromului dureros, se reduce frontul de intoxicație, de infecție și cașexie și astfel se încetinește creșterea metastazelor, prin ameliorarea reacției imunologice de apărare a organismului - acest mod de operație este recomandat de toți chirurgii care au de rezolvat cazuri avansate de cancer gastric. Radioterapia are efecte discutabile. Constă în iradierea populațiilor celulare, determină următoarele fenomene: inhibiția și întârzierea mitozelor, modificări cromozomiale, diferențierea și moartea celulară. Tumorile răspund la iradiere prin reducerea progresivă a volumului lor. Chimioterapia - la ora actuală, este considerată puțin eficace deoarece nu avem citostatice specifice. Evaluarea rezultatelor nu arată nicio diferență semnificativă în supraviețuirea bolnavilor tratați față de grupul de control. Imunoterapia. Rezultatele cercetărilor făcute pentru cancerul gastric în stadiile II și III au stabilit că imunoterapia singură este puțin eficace, de aceea se asociază cu chimioterapia. Durata tratamentului este de 18 luni.

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval