Alte câteva popasuri reportericești și tot atâtea convingătoare dovezi ale mândriei românești!
Într-un colțișor de pictură pe sticlă, lucrare datată în anul 1457 și expusă în colecțiile Muzeului „Preot Zosim Oancea" al Sfintelor Icoane, din satul turistic țărănesc și internațional Sibiel, zugravul anonim a imaginat, încă din vremurile veneticilor stăpâni ai Ardealului, un drumeag vopsit în cele trei culori ale Drapelului Național, în bisericile multiseculare a cinci sate, pur românești: Țichindeal, Fofeldea, Săsăuș, Sărata și Colun, sfinții pictați pe pereții din preajma altarelor, au înfățișarea chipurilor frumoase și trupurilor vânjoase ale țăranilor înveșmântați în straiele lor populare, specifice atât văii sibiene a Hârtibaciului, cât și zonelor etnografice ale Avrigului, Cârțișoarei, Cincului, Șercaei și Făgărașului, din coloritul lor nelipsind eșarfa tricoloră. La fel, ștergarele prinse deasupra icoanelor, fiecare având măcar câteva fire din beteala războiului de țesut colorate în roșu, galben și albastru. Inclusiv cusăturile broderiilor unui șerpar, vechi de peste 150 de ani, păstrat precum o comoară în Casa Memorială-Muzeu a familiei filozofului-poet Lucian Blaga din Lancrămul Văii Frumoase a Sebeșului. Sau a unui cojocel, a unei năframe, a unei ii și catrințe din valoroasele colecții ale țărăncilor-academiciene, Maria Ciucă, din Poiana Sibiului și Silvea Tecoanță-Tatu, din Alțâna. În micuța biserică ortodoxă „Sfânta Treime", a satului Vale, de lângă Săliște, lăcaș de rugăciune și închinare sfințit în anul 1763, poți admira măiastra lucrătură a romburilor tricolore ale icoanelor de pe Ușile Împărătești ale Altarului, dovadă că roșu, galben și albastru au fost culorile folosite, ca decor de împodobire, de înfrumusețare și de îmbărbătare mult mai devreme decât expunerea lor oficială pe Drapelul Național. În cele mai vechi case de locuit ale multor țărani transilvăneni găsim agățată în cui, pe peretele de deasupra „lăzilor de zestre", măcar o icoană îmbrobodită cu un frumos chindeu tricolor, țesut și brodat de bunicile și străbunicile acelor gospodării. Toate aceste mărturii, la un loc, te vor face să te întrebi cititorule, cam așa: Oare cine și când i-a îndemnat pe românii ardeleni să folosească cele trei culori, încă din îndepărtate timpuri, dacă nu cumva dragostea de țară, de neam, de credință și de glia străbună!?
Și încă un amănunt: Bătrânul preot evanghelic-romancier, poet și călător prin lumea largă, Eginald Schlatter, din așezarea sibiană Roșia, onorează și poartă cu cinste mândrul titlu de ambasador onorific al țării în care s-a născut, a copilărit, a învățat și s-a realizat ca Om. El recunoaște că nu-i român, ci etnic sas. Însă, devotat cetățean al țării sale natale, România! Dovadă că nu se satură în a repeta următoarele vorbe: „România este patria mea! Iar atunci când văd tricolorul arborat mi se umple inima de bucurie! La fel și când aud intonat Imnul Național „Deșteaptă-te Române".
Numai că eu am mai înțeles încă ceva din puținele sale spuse nerostite. Cum că îl bate gândul să-i deslușească versurile și înțelesurile și în limba sa maternă și paternă. Adică: cea germană! Și că ar vrea să închei acest demers literar și patriotic cu ceva mai devreme de sărbătorirea, de la Alba Iulia, a Centenarului Unirii de la 1 Decembrie 1918.
