ROMÂNIA – 100 ÎN AMERICA PENTRU UNIREA TRANSILVANIEI CU ROMÂNIA (XXXVIII) MAREA UNIRE ÎN PRESA ROMÂNILOR DIN S.U.A.


Categorie: Istoric
|
09-08-2018
Nr: 150
|
Autor: GELU NEAMȚU
|

America sprijină din plin și difuzarea cărții lui V. Stoica, Suferințele românilor din Ardeal, care punea în lumină cauza românească, demonstrând americanilor, cu date și fapte concrete, nedreptățile, abuzurile și oprimările îndurate de români în propria lor țară din partea împăratului austriac și a guvernanților unguri.

America și Românul anunță, convoacă și descriu numeroase adunări cu mii de participanți, în cadrul cărora se exprima tot mai impetuos sprijinul pentru unitatea națională, atrăgând atenția opiniei publice americane că, în ciuda păcii de la București (Buftea) din martie 1918, sabia României încă nu e înfrântă, că România, deși rămasă singură între neamuri vrăjmașe, nu se pleacă, ci ține fruntea sus și speră ca românii americani să se întoarcă acasă într-o Românie Mare.

America proclamă iminența prăbușirii monarhiei austro-ungare și apariția în locul ei a unor state noi, democratice, formate din națiunile ce o compuneau, susținând în continuare pe acei tineri români care se înscriau ca voluntari în armata americană sau care erau recrutați în acest scop. De asemenea, America descrie și faptele de vitejie ale unor ostași români din armata americană de pe frontul francez, cum a fost aceea a lui Amos Tecșa, înrolat încă din 15 iulie 1917, în Newark, Ohio și plecat în Franța la 26 octombrie 1917. Într-o telegramă de la Paris se anunța că Tecșa, împreună cu alți trei ostași americani, au capturat o numeroasă patrulă germană.

Tot în America ne este prezentat și primul român din armata americană care și-a pierdut viața pe același front francez, căzând „pentru Democrație" și pentru unitatea națională a poporului său. Numele eroului era Tonea Repede. Considerăm a fi un fapt istoriografic remarcabil a putea stabili acest detaliu cu exactitate, cu atât mai mult cu cât pierderile în vieți omenești ale românilor din Statele Unite au fost de 11.000, ridicate dacă e să le raportăm la numărul emigranților, dar și în comparație cu emigranții altor comunități naționale europene a căror țări de baștină nu erau în conflict cu Statele Unite.

Separat de voluntarii români și de cei recrutați în armata americană se intensifică și acțiunea de organizare a Legiunii românilor americani, de care am mai amintit.

Un remarcabil articol al unui alt ziarist de talent al românilor americani, Iulius E. V. Ioanovici, vorbește despre gândul și dorul de a vedea odată închegată România Mare, care „să strângă în brațele sale toată suflarea românească". Acesta - afirmă el - fiind „duhul vremilor ce ne-au ajuns".

Spiritul vremii lucra incontestabil în favoarea întemeierii statelor naționale și instaurării democrației în Europa și în lume. Ziarele românești America și Românul continuă să oglindească din plin această realitate. Astfel, America își exprimă întreaga gratitudine față de președintele Statelor Unite, Woodrow Wilson, atunci când acesta răspunde memoriului trimis de Comitetul Național Român de la Paris încă la 11 martie 1918, în care se relata amănunțit despre situația românilor din Transilvania și Ungaria și despre dreptele lor revendicări, susținând că suntem un popor unic ce vrea să fie dezrobit și unit într-o singură țară cu „regatul românesc care, astfel, să cuprindă pe toți românii". Răspunsul lui W. Wilson, care citise memoriul de la Paris era foarte încurajator; distinsul președinte, mulțumind românilor pentru încrederea pe care o au în guvernul Statelor Unite, îi asigură, la rândul său, că „Guvernul are o sinceră simpatie pentru dreptele aspirațiuni ale României exprimate în acest memoriu și dorește cu neclătită nădejde mântuirea neamului românesc în viitor, ca să fie răsplătite în oarece măsură nenorocirile și suferințele prezentului. Americanii, mai spune președintele, au resimțit adânc soarta nenorocită a României în prezentul război și au convingerea că această soartă nu este decât vremelnică".

Când la 27 august 1918 se împlineau doi ani de la intrarea României în război, ziarul America, într-un articol de sinteză, semnat de I. E. V. Ioanovici, în numele românilor din Statele Unite, declară că n-a existat oraș locuit de români în America, în care să nu fi fost comentată această intrare în război. Fiecare român dorea să șteargă distanța cea mare dintre patrie și el și „să sară în ajutorul țării scumpe, care intrase în război pentru ca să pedepsească pe asupritorii neamului nostru din Austro-Ungaria și să răzbune umilirile de îndelungate veacuri îndurate de noi de la acești asupritori.

Pe întreg rotocolul pământului nu este suflet de român care să nu fi tresărit la auzul izbânzilor dintâi, pentru că nădejdea noastră, a tuturora, veacuri de-a rândul, în o singură dorință era cuprinsă. Să ne vedem toți într-o singură țară, având un singur cap domnitor".

Dar, mai spune autorul avântatului articol, trebuie să punem umăr la umăr și să nu slăbim frontul: „Să luptăm noi, cei liberi, dacă ceilalți sunt ferecați și nu pot. Iar noi, o, Doamne, oare cum am putea lupta mai cu izbândă decât făcând cunoscută cauza noastră străinătății întregi și cerând să se facă dreptate și neamului nostru? Lumea la noi, cei din America privește, de la noi se așteaptă să ne spunem cuvântul. Suntem împintenați chiar să spunem ce voim. Timpul este aproape și glasul nostru în curând are să fie auzit și are să producă ecourile dorite".

(va urma)

 

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval