NIMIC NU POATE CONCURA MĂTASEA PAGINII DE CARTE!


Categorie: Editorial
|
17-07-2019
Nr: 134 (7.595)
|
Autor: MARIANA CRISTESCU
|

Motto: „Mă simt pe-oglinzi de apă tulbure vâslașul". (Barbu Solacolu)

În loc de introducere, o știre: O jurnalistă tânără, frumoasă, ambițioasă, va debuta editorial în Capitală, în fața unui public de calitate, pe care îl provoacă temerară: „Vă invit, cu drag, miercuri, 17 iulie, la ora 19, la Muzeul Național al Literaturii Române (Strada Nicolae Crețulescu nr. 8), când va avea loc lansarea cărții pe care am scris-o la 30 de ani. Muzeul Național al Literaturii Române are sediul vizavi de Hotel Radisson Blu, în spatele Bisericii Albe, și este foarte greu să găsiți loc de parcare. N-aș vrea să întârziați din această cauză. Abia aștept să ne întâlnim!!! Eveline Păuna".

„Femeia la 30 de ani" se numește volumul ei de debut, însumând, din câte am putut înțelege, în absența lecturii, 30 de povești ale unor femei virtuale sau reale, și acestea 30 la număr, aflate la vârsta autoarei. Ne surprinde în mod plăcut, fără îndoială, nu doar încrederea tinerei autoare în propriile forțe, ci și în victoria traiectoriei viitoare. Căci a scrie cărți într-un context în care publicul cititor se rarefiază cu repeziciune, sau parcurge doar „literatură" de gang, a devenit un act temerar, cu profit minim, dacă nu aproape nul. Poate că noile generații de scriitori vor afla secretul de a „vinde" și scrisul de calitate, încheind un armistițiu cu internetul, nu tocmai favorabil desfacerii de carte în ultima perioadă.

E dureros. Cât de dureros poate fi și în timp acest recul cultural am constat și personal, recent, când, la recomandarea unei respectabile doamne, am căutat pe internet cărțile părintelui dumneaei, remarcabil scriitor, poet, dramaturg, traducător, reprezentant de seamă al simbolismului, prieten cu dadaistul Tristan Tzara: Barbu Solacolu. Recunosc, jenată, că numele nu mi-era cunoscut. O minte strălucită, un condei excepțional, un eseist de mare forță, despre opera căruia n-aș fi aflat poate niciodată (deși e menționat și de George Călinescu, în câteva rânduri, în Istoria Literaturii Române) dacă nu o cunoșteam pe distinsa doamnă Josetta Solacolu, fiica sa.

În pofida strădaniilor mele, am găsit pe internet doar informații sumare, însă am reușit să achiziționez trei cărți de pe site-ul ocazii.ro,

de la vânzători din Iași, Brăila și București. Atât - trei cărți risipite în țară: volumul de versuri „Umbre pe drumuri", cu „Un cuvânt înainte" de Șerban Cioculescu, apărut în 1968 la Editura pentru Literatură; volumul de „Evocări. Confesiuni. Portrete", cu o Postfață de Mihai Gafița, editat de Cartea Românească în 1974; traducerea romanului „Savana în flăcări" de Cyprian Ekvensi, scriitor nigerian cu studii în Anglia, apărută în 1969 în Colecția Meridiane a Editurii pentru Literatură Universală. Trei cărți excepționale, la prețuri derizorii (compensate de taxele poștale!), recuperate cu greu, mărturisind existența, zbuciumul, vibrația și strălucirea unui spirit aparte, cu adresabilitate directă către toate generațiile de cititori.

„Deși afirmat în paginile revistei simboliste «Viața nouă», deși recenzat cu înțelegere de însuși conducătorul mișcării, Ovid Densușianu, tânărul poet Barbu Solacolu realiza, înaintea lui Ion Pillat, o sinteză de sensibilitate modernă, în formă clasică, cu o surprinzătoare simțire a trecutului familial." (Șerban Cioculescu)

Într-adevăr! Volumul de versuri „Umbre pe drumuri" se deschide cu o „Inscripție" - dedicație din 1943, adresată „copilei" (venerabile acum) atât de charismatice și cultivate pe care am avut plăcerea de a o cunoaște personal: „Copilă scumpă și cu ochi cuminți,/ îți dau din suflet dar această carte,/ în care nu e vorba nici de prinți,/ nici de vreun maldăr de visări deșarte.// Am scris-o prima dată pentru mine…./ Era un dar al tinereții mele: mănunchi de vise dragi și pline/ de mine însumi ca păstor de stele.// Am scris-o-n nopți de toamnă și de iarnă,/ mai lungi decât viața-n așteptare,/ pornită-n larg de vise, ca să cearnă/ un adevăr din vis și din cântare. (…)"

Lirică emoționantă, rime surprinzătoare, măiestrie a construcției, dar, mai ales, informație luxuriantă. În fond, individul este suma lecturilor sale. Din considerente de spațiu, voi cita în continuare o sigură poezie delicat filigranată, scrisă în 1915 - „Cântare": „Tu vii… Din umbră-n fiecare noapte/ apari. Și stăm de vorbă-n visul meu,/ și clipele-n ispititoare șoapte/ la poarta sufletului bat mereu.// Ne prindem mâinile pe nesimțite/ și-n tremur ni le strângem amândoi./ Ca două păsări albe-ndrăgostite/ ni le privim zbătându-se-ntre noi.// Dar când târziu, în noapte-n gol/ ridic pleoapele tremurătoare/ și simt cum visele se pierd în stol/ sfârșind poveștile fermecătoare,/ din visul meu al strângerii de mână/ e-atât de tristă deșteptarea-ncât/ ce-ar mai putea, vremelnic, să rămână -/ e-o strângere de inimă…. - atât."

„Cine mai face acum astfel de poezii? - întreabă retoric, Mihai Gafița, în Postfața volumului „Evocări. Confesiuni. Portrete". (…) „Dumneata reînviezi o epocă, o lume, un oraș într-o anume fază a evoluțiunii sale, la începutul secolului nostru - cu măiestrie de încercat zugrav, cu înțelepciunea vârstei la care te afli și a întâmplărilor ce ai străbătut cu ochii larg deschiși, cu o nesmintită putere de a-ți aduce aminte de linii și culori, icoane și priveliști, intonațiuni ale glasurilor, gesturi, mișcări ale fețelor, amănunturi ale îmbrăcămintei oamenilor și ale caselor pe dinlăuntru, ale stradelor, ale vălmășagului neguțătoresc sau politic - toate acestea alcătuind o geografie bucureșteană pe care parcă nimeni până acum nu ne-a mai dat-o ca Dumneata, adăugându-se și crâmpeiele de istorie ale unei cinstite familii, care a pornit de la un neguțător vrednic din secolul celălalt și a cuprins fără întârziere cărturari de faimă, al căror urmaș în zilele de azi și cronicar nepărtinitor, cu toate că înduioșat, te-ai ales a fi Dumneata."

No comment!

Scriitorul Barbu Solacolu, însă, nu și-a găsit un binemeritat loc în manualele de Literatură română nici înainte, nici după 1989 - nici măcar în cele alternative, licitate cu atâta generozitate de Ministerul Educației. Desigur, nu e singurul autor de elită aflat în această situație. Nu a fost nici reeditat, fiindcă alta este, acum, politica editorială. Opera lui n-are sex, crime și droguri, nici personaje supercalifragilistice din stratosferă. Deci, care ar fi „eficiența" economică a actului editorial?

Mă opresc aici, înainte de a face comparații nepotrivite, fiindcă mi-e greu să mă întorc la „curricula" școlară actuală și la literatura de gang de sorginte sau inspirație preponderent occidentală, tipărită pe hârtie de lux, în tiraje mari, întru deliciul vulgului iubitor de versificații cu parfum de manele.

Fugit irreparabile tempus. Dar, cine știe, poate că măcar ei, tinerii cu adevărat talentați, vor găsi antidotul repetării istoriei. Dă, Doamne!

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval